TRANSFORMATION. From Bucharest to Gdansk. From Gdansk to Bucharest O nouă expoziție temporară la MNAR!

Muzeul Național de Artă al României, împreună cu Academia de Arte din Gdansk şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, inaugurează o nouă expoziție temporară, începând de joi, 20 august 2020.

Proiectul TRANSFORMATION. From Bucharest to Gdansk. From Gdank to Bucharest, iniţiat de Academia de Arte din Gdansk, propune o perspectivă concentrată asupra specificităţii şi identităţii picturii central şi est europene și face parte dintr-o serie de expoziţii realizate în colaborare cu academii şi universităţi de artă din spaţiul geografic de interes.

Academia de Arte din Gdansk şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti sunt două dintre instituţiile de învăţământ artistic cu tradiţie, care alături de Muzeul Național de Artă al României, contribuie prin diverse moduri la dezvoltarea vieţii artistice din spaţiul central şi est european. Atât de diferite în aparenţă, felul de a vedea şi a înţelege arta – polonez şi român – descoperă, nu fără surpriză, multe afinităţi şi puncte comune.

Artişti expozanţi:  Ion ANGHEL, Cezar ATODIRESEI, Cătălin BĂLESCU, Jarosław BAUĆ, Traian BOLDEA, Marcel BUNEA, Daniel CYBULSKI, Roman GAJEWSKI, Krzysztof GLISZCZYŃSKI, Filip Ignatowicz, Aleksandra JADCZUK, Piotr JÓZEFOWICZ, Andrzej KARMASZ, Jacek KORNACKI, Sławomir LIPNICKI, Petru LUCACI, Przemysław ŁOPACIŃSKI,

George MOSCAL, Mateusz PĘK, Jakub PIELESZEK, Alexandru RĂDVAN, Anna REINERT, Mihai SÂRBULESCU, Andrei SIMION, Robert SOCHACKI, Arkadiusz SYLWESTROWICZ, Teodor ȘTEFAN, Andrei TUDORAN, Anna WALIGÓRSKA, Aleksander WIDYŃSKI,

Marek WRZESIŃSKI, Marcin ZAWICKI, Jacek ZDYBEL.

Echipa curatorială: Judit BALINT, Piotr JÓZEFOWICZ, Alexandru RĂDVAN

Expoziția poate fi vizitată de joi, 20 august de la ora 11.00, cu respectarea măsurilor muzeului pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus SARS COV-2.

20 august – 30 septembrie 2020

Parterul Galeriei Naționale, Muzeul Național de Artă al României

Program: miercuri-duminică, 11 – 17.

Bilet: 10 lei