În perioada 26 septembrie – 12 octombrie 2024, Asociația Marginal vă invită la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, un loc simbolic pentru istoria tehnologiei din România, la expoziția Places of Care, care explorează relația tot mai complexă dintre oameni și inovațiile tehnologice, provocându-ne să reflectăm asupra modului în care ne raportăm la un ecosistem artificial aproape invizibil, dar omniprezent.
Lucrările expuse chestionează rolul inovațiilor în viața noastră de zi cu zi, precum și impactul lor asupra mediului și societății.
Într-o lume în care tehnologia avansează rapid și pătrunde în toate dimensiunile existenței noastre, expoziția Places of Care aduce în discuție modul în care aceste evoluții rapide ne modelează realitatea. Proiectul investighează nu doar impactul tehnologiei, ci și cum putem să ne raportăm la aceasta cu grijă și responsabilitate, înțelegând că interdependența noastră cu tehnologia implică un act de îngrijire reciprocă.
În acest context, artiștii Antoni Rayzhekov (Austria/Bulgaria), Ioana Vreme Moser (Germania/România), Sabina Suru (România) și Mara Oglakci (România), alături de curatorul Andrei Tudose, au creat un spațiu artistic de reflecție profundă. Fiecare lucrare devine o invitație de a explora noi modalități de interacțiune cu tehnologia și de a reconsidera relațiile noastre cu artefactele care ne înconjoară.
„Places of Care creează un spațiu de reflecție asupra realităților noastre nou formate și încotro se îndreaptă ele. Deși de obicei avem tendința să ne imaginăm cum va arăta lumea noastră în viitor, proiectul ridică întrebări critice cu privire la modul în care vom interacționa și ne vom raporta atât la sistemele materiale cât și la cele digitale pe care le creăm și pe care le folosim.” – Andrei Tudose, curator.
Proiectul Places of Care ridică întrebări esențiale despre rolul tehnologiei în viața noastră, într-o perioadă în care dispozitivele devin rapid depășite, iar impactul asupra mediului este din ce în ce mai evident. Expoziția nu se oprește doar la explorarea tehnologiei ca instrument, ci o tratează și ca pe o parte integrantă a ecosistemului nostru emoțional și ecologic.
Cum ne putem raporta la această lume digitală, nu doar pentru a o utiliza, ci și pentru a o îngriji? Și cum ne putem asigura că tehnologia rămâne un sprijin pentru oameni și natură, nu doar un catalizator al obsolescenței și al epuizării resurselor?
WEBSITE – FACEBOOK – INSTAGRAM
Despre echipa proiectului
Mara Oglakci este o tânără artistă din București, care lucrează cu instalații, video și sunet. După ce a lucrat ca editor și designer de sunet pentru filme incluse în festivaluri precum CineMaIubit, Astra Film Festival, Art200, ea și-a terminat recent licența în Multimedia: sunet și montaj la UNATC. Lucrările ei au fost incluse în diverse expoziții de grup în locuri precum ARCUB, Atelierele Malmaison, Rezidența9. Participând la două proiecte care se desfășoară în zone îndepărtate ale României (SAH Residency & Euxine society workshop), ea a dezvoltat un interes puternic pentru relația tinerilor cu viitorul.
Ioana Vreme Moser este o artistă care lucrează cu sunet, electronică, cercetare speculativă și experimentare tactilă. În practica ei, ea folosește procese electronice brute pentru a obține diferite materialități ale sunetului. Ea plasează componente electronice în diferite contexte de interacțiune cu corpul ei, materiale organice, obiecte găsite sau stimuli de mediu. Din aceste ciocniri, sunetele sintetizate transmit narațiuni și observații personale despre istoria electronicelor, lanțurile de producție, deșeuri sau intersecții cu lumea naturală.
Antoni Rayzhekov este un artist media conceptual, cercetător și profesor, interesat de sunet, corp și formă ca sisteme interconectate care crează sens. Lucrează la intersecția dintre știință și artă, folosind sunet, arte vizuale, performance, artă computațională și utilizează date și teorii empirice.
Sabina Suru este o artistă postdigitală, având o dragoste profundă pentru obiecte, tehnologii și povești rătăcite și uitate. Practica ei e înrădăcinată în legătura dintre tehnologiile noi și cele vechi, dintre digital și analog, abordând problematici legate de mutația identității obiectuale, digitizare, memorie exografică și grijă pentru tehnologie, prin colaborări cu alți artiști sau cercetători din zona științifică și umanistă.
Andrei Tudose, curator și manager cultural, co-fondator Marginal și VAGon. Dezvoltă proiecte la intersecția artă, știință și tehnologie, promovând schimbări societale pozitive. Cu o abordare transdisciplinară bazată pe marketing, sociologie și studii vizuale, facilitează explorarea artistică și discuțiile critice despre probleme contemporane.
Proiectul Places of Care este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Institutului Francez din România, Projekt Atol și Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”
Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și Nopți, Curatorial, Mindcraft Stories, Munteanu
Trei kilometri până la capătul lumii reprezintă România în cursa pentru...