A mai rămas o săptămână până când scenariștii sau autorii din medii conexe care au un proiect de film în faza de început mai pot aplica la New Draft, prima rezidență de dezvoltare de scenarii de lungă durată, dedicată exclusiv proiectelor din România. Programul se va întinde pe o durată de trei luni, între iulie și octombrie 2021 și are ca termen limită de înscriere data de 15 iunie.
După primirea proiectelor, cele 12 proiecte de lungmetraj alese vor intra în faza de lucru intensiv alături de traineri. Prima sesiune de lucru va avea loc între 16 și 20 iulie. Rescrierile generate de ea vor fi discutate în perioada 20-24 august, când va avea loc a doua sesiune de lucru, ce îi va avea ca invitați pe producătorii Ada Solomon, Iuliana Tarnovețchi și Tudor Giurgiu. Aceștia vor citi textele și susține o sesiune de feedback cu participanții.
„New Draft are scopul de a mări paleta de scenarii autohtone cu o serie de proiecte noi, bine lucrate și cu un real potențial de a intra în producție. A fost important pentru noi să oferim celor 12 proiecte șansa unei priviri din exterior și a unei discuții cu un producător într-un punct crucial al programului, când proiectele au trecut deja de o primă rescriere și sunt pe cale de a se cimenta.”, spun organizatoarele.
Cei trei producători invitați sunt membri cheie ai industriei cinematografice românești.
Ada Solomon, producătoare și co-producătoare cu sute de premii în festivaluri din toată lumea, este vice-președinte al Consiliului Academiei Europene de Film, Președintă a EWA Network, membră a Consiliului ACE Producers, Coordonatoare EAVE National, membru fondator al Asociației Culturale NexT și al Alianței Producătorilor Români. Cea mai recentă și răsunătoare realizare a sa este producția recompensată cu Ursul de Aur la Berlin, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Radu Jude).
Iuliana Tarnovețchi are o carieră de 18 ani în producție. În 2012 înființează Alien Film, companie de producție ce se împarte în trei zone separate: producția efectivă, servicii de producție pentru proiecte internaționale și studio de post-producție imagine și sunet.
De numele ei sunt legate co-producții internaționale de notorietate, cum ar fi Killing Eve (serial HBO), sau Alex Rider (serie Sony Entertainment) și producții autohtone, lungmetraje și scurtmetraje, atât premiate în festivaluri cât și îndrăgite de public precum: Otto Barbarul (Ruxandra Ghițescu, 2020), Afacerea Est (Igor Cobileanski, 2016), Ana se întoarce (Ruxandra Ghițescu, 2016), sau Dispozitiv 0068 (Radu Bărbulescu, 2015).
Tudor Giurgiu, regizor, producător, membru al Academiei Europene de Film, este fondatorul și președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). În calitate de regizor semnează debutul Legături bolnăvicioase (Berlinale, 2006), scurtmetrajul Superman, Spiderman sau Batman (Premiul Academiei Europene de Film pentru Cel mai bun scurtmetraj, 2012), lungmetrajele Despre oameni și melci (premiat la festivalurile de la Varșovia și Valladolid), thriller-ul politic De ce eu? (Berlinale, Panorama, 2015), și Parking (2019), co-producție România-Spania-Cehia. Printre filmele produse și co-produse se numără titluri ca Servitorii, de Ivan Ostrochovsky (Berlinale, 2020), Katalin Varga, de Peter Strickland (Ursul de Argint, Berlinale, 2009), sau Misiunea directorului de resurse umane, de Eran Riklis (Premiul Publicului, Locarno, 2010).
New Draft se va desfășura online, în trei sesiuni de lucru intensiv pe 12 proiecte de lungmetraj, plecând de la sinopsis dezvoltat și ajungând la drafturi dezvoltate de treatment sau scenariu. Proiectele vor fi împărțite în 3 grupe, coordonate de câte un trainer. Întâlnirile se vor desfășura atât în grup, cât și one-on-one. Programul va finaliza cu alcătuirea unui dosar de prezentare a fiecărui proiect și pregătirea participanților pentru un pitch live în fața unei audiențe formate din producători și membri ai industriei cinematografice din România.
Finalul rezidenței New Draft va coincide cu deschiderea aplicațiilor la concursuri de fonduri sau rezidențe din străinătate (ex. LIM – Less is More, Torino Film Lab). Astfel că, proiectele vor avea șansa de a-și continua organic traseul de dezvoltare.
Trainerii și organizatorii primei ediții sunt Oana Răsuceanu, Ana Agopian și Crăița Nanu.
New Draft este o rezidență de dezvoltare de scenarii creată de scenariști. Cei interesați se pot înscrie până la data de 15 iunie 2021* cu un sinopsis dezvoltat, o scrisoare de intenție, CV, precum și un link către minim un film reprezentativ din filmografia cineastului sau un scenariu de scurt sau lung metraj. Aplicațiile vor fi trimise pe adresa info@controln.ro. New Draft nu percepe taxe de înscriere sau participare. Mai multe detalii despre înscrieri, aici.
*Participanții Creative Pre-writing Workshop LIM beneficiază de un deadline extins: 28 iunie. Susținut de Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, LIM|Less is More: Creative Pre-writing este inițiat de Le Groupe Ouest (Franța) și dezvoltat alături de Asociația Culturală Control N (România) și Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF (România) prin platforma unlimited.tiff.ro. Detalii despre LIM|Less is More: Creative Pre-writing, aici.
New Draft – rezidență online de dezvoltare de scenarii este un proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), inițiat și dezvoltat alături de Zbang Film.
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri: Films in Frame, Liternet, IQads, Smark.
Mai multe informații pe:
Proiectele nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, premiat în festivaluri internaționale și...