Încredere de sine pentru adolescentele din centrele de plasament | un proiect de fundraising la Brasov Heroes pe 12 septembrie

Fundația Comunitară Brașov, avându-i anul acesta alături drept co-organizatori pe Decathlon România și Cartier Coresi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, Asociația Carpathian MTB Trails și Asociația Floare de Colț, organizează a opta ediție a Brașov Heroes, un program de atragere de fonduri pentru 11 cauze din comunitatea locală, constând într-o campanie de fundraising desfășurată timp de 2 luni și culminând cu un eveniment sportiv-filantropic realizat în cadrul unei curse cu obstacole, în zona Lacului Noua, pe 12 septembrie 2021.

Organizatorii le propun brașovenilor o ediție de #reconectare post pandemie, la care sunt așteptați 1500 de participanți: alergători, donatori și susținători. Până la 15 august 2021, brașovenii plătesc taxa de alergător la un preț redus.

Brașov Heroes este cursa cu obstacole a comunității care transformă alergătorii în donatori ai proiectelor relevante ale Brașovului.

În cele 7 ediţii Braşov Heroes de până acum, s-au strâns fonduri, acordându-se finanţări în valoare de 711.807 lei pentru 86 de proiecte locale din ariile: educaţie, cultură, mediu şi social prin mobilizarea exemplară a 4991 de alergători, 2805 de donatori și a 32 de companii locale.

Cum funcționează programul Brașov Heroes?

Organizaţiile locale sau grupurile de iniţiativă propun cauze, iar alergătorii care se înscriu la cursă aleg un proiect pe care îl susţin cu 50% din taxa de participare, donatorii susțin cauza cu care rezonează, iar ambasadorii cauzelor organizează propriile campanii de strângere de fonduri. În plus, alergătorii își mobilizează prietenii pentru a dona pentru proiectul susţinut.

Cele 11 proiecte pentru care brașovenii vor alerga pe 12 septembrie au fost alese în urma procesului de selecție și de jurizare de către juriul independent format din persoane fizice specializate sau experte în domeniile de interes ale programului Brașov Heroes. Cei șase membri ai juriului care s-au implicat în acest proces sunt:

  • Daniel Berechet – Store Manager Decathlon
  • Diana Bjoza – Director Marketing Coresi Shopping Resort
  • Nicoleta Chichernea – Vicepreședinte Board Fundația Comunitară Brașov
  • Ruxandra Oprică – Director program Fundația Agapedia România
  • Andreea Ola – Psiholog, consultant în alăptare, fondatorÎn brațe la mami”
  • Sorin Neculae – Senior Web Developer, fost câștigător Brașov Heroes – cursa scurtă.

Iată care sunt cele 11 cauze pentru care brașovenii sunt invitați să doneze până la final de septembrie sau să alerge pe 12 septembrie, alegând una dintre cursele pregătite de organizatori.

  1. Proiectul Asociației Copiii de Cristal, va oferi persoanelor adulte cu TSA (tulburări din spectrul autismului) șansa de a avea o locuință protejată, în care își vor continua demersul terapeutic, atunci când aparținătorii acestora nu le vor mai putea oferi sprijinul de care au mare nevoie. Se dorește amenajarea unui Centru Complex – Rezidențial în Prejmer, iar prin finanțarea atrasă prin programul Brașov Heroes, se va începe prima etapă a lucrărilor de amenajări interioare (demolarea unor pereți interiori, dezafectarea instalației termice, electrice, apă și canalizare, compartimentare etaj 1).
  2. Asociația ADDIP lucrează de 14 ani cu copiii din centrele de plasament, iar proiectele lor vin în întâmpinarea nevoilor specifice identificate în urma interacțiunii cu copiii. Un pas mic către un viitor MARE! își propune să dezvolte încrederea în sine pentru 12 tinere provenite dintr-un centru de plasament. Vor fi organizate activități de weekend, workshop-uri pe temele: încredere și stimă de sine, aptitudinile și abilitățile mele, interese și valori personale. jocuri de team building, ateliere creative și activități recreative.
  3. Asociația Care for Dogs salvează anual sute de câini, dintre care 10-15% sunt bătrâ Își doresc să salveze mai mulți însă nu au un loc destinat lor, unde să poată primi tot ce au nevoie. Însă acesta se va construi cu ajutorul comunității. Geriatria Care for Dogs presupune un spațiu de peste 100 mp împărțit în 4 camere mari unde să primească îngrijirea de care au nevoie bătrânii care nu mai sunt doriți de stăpâni și care ajung pe străzi.
  4. Nova Civitas 2021, proiectul propus de Organizația Națională Cercetașii României Centrul Local Ion Soiu Cristian presupune realizarea marcajului traseului turistic Poiana Brașov, Cheile Râșnoavei, Cetatea Râșnov prin implicarea tinerilor din Cristian în activități de voluntariat, în și pentru comunitate.
  5. Proiectul ”Profesor pentru o oră” al Asociației Kastel Youth este menit să aducă o schimbare în educație și în comunitate. Soluția găsită pentru combaterea analfabetismului funcțional sunt meditațiile 1 la 1, pe care aproximativ 70 de voluntari liceeni le fac, zilnic cu copii din mediul defavorizat și cu copii cu dizabilități precum, retard mintal sau autism.
  6. Programul educațional Ajungem Mari Brașov susține educația copiilor din centrele de plasament, prin activități săptămânale, urmărind, totodată, diminuarea traumei apărute în urma instituționalizării, a abandonului și a separării de familie. Proiectul Ajungem Mari și Puternici își propune facilitarea interacțiunii copiilor cu mediul social exterior centrelor prin organizarea mai multor excursii. Scopul vizat este acela de a ajuta copiii să descopere locuri noi, să socializeze și să se integreze în societate.
  7. Proiectul Asociației “Caravana cu Medici” se adresează unei probleme foarte grave a comunităților rurale și anume absența serviciilor medicale de bază în mediul rural.

Soluția implementată deja de 7 ani, la nivel national, este deplasarea unei echipe medicale compusă din 30 de cadre medicale și studenți la medicină și transformarea școlilor din zonele rurale prin mutarea echipamentelor medicale  în veritabile policlinici cu multiple specializări, dotate asemenea celor din mediul urban, timp de un weekend.

  1. Asociația Grow and Know. În curtea grădiniței din Crizbav, unde a fost implementat proiectul „Centrul de Științe Grow and Know” tot cu ajutorul donatorilor brașoveni, există un spațiu viran, cu iarbă… și atât. Scopul proiectului Grow.Know este achiziția, montajul și inaugurarea unui loc de joacă în acea curte, cu echipamente specifice: ansamblu joacă tobogan, balansoare, pod mobil sfoară, etc.
  2. Asociația Academia de Bine. Prin proiectul CRESC se susține procesul de dezvoltare sănătoasă a preadolescenților, atât la nivel emoțional, cât și cognitiv. Se pune accentul pe importanța conștientizării problematicii și pe învățarea unor tehnici de prevenire a bullying-ului, anxietății și depresiei la elevii din ciclul gimnazial, realizând activități ce îi implică direct pe aceștia, dar și pe părinții și pe profesorii din cadrul unei școli din Brașov.
  3. Tabără de atletism pentru copiii din centre de plasament. Prin programul taberei propus de Happy Camps sunt încurajați copiii instituționalizați să descopere și să iubească atletismul prin antrenamente sub formă de joc, sunt identificați cei talentați și îndrumați spre performanță prin înscrierea și susținerea lor să facă parte dintr-un club sportiv, prin care să participe la concursuri.
  4. Școala cu soare este proiectul propus de un grup de inițiativă din Sânpetru.

Pentru că nu există niciun spațiu umbrit care să permită lucrul cu copiii în aer liber, în perioadele când soarele este foarte  puternic sau când plouă, Școala cu soare va lua forma unei clase outdoor în curtea Școlii Gimnaziale Sânpetru, în care învață peste 350 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani.

Brașovenii sunt invitați să citească mai multe detalii despre cauze, despre cum pot să se înscrie intrând pe https://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro. Site-ul mobile friendly prezintă toate informațiile legate de organizarea evenimentului din 12 septembrie, precum și măsurile de respectare a normelor anti-covid.

Despre Fundația Comunitară Brașov

Fundația Comunitară Brașov are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă și mai solidară. În activitatea noastră de 6 ani, am finanțat și mentorat 167 de proiecte comunitare și am acordat un buget de 1,888,375 lei prin mobilizarea donatorilor corporate, a celor individuali și a persoanelor resursă din comunitate.

Fundația Comunitară Brașov este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din țară.

Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabrasov.ro

Detalii despre programul Brașov Heroes: aici.

Co-organizatori:

Decathlon România oferă iubitorilor de sport articole și echipamente sportive ce respectă cele mai înalte standarde de calitate și inovație din domeniu. La nivel național, Decathlon reunește peste 1200 de colaboratori, într-o rețea de 28 de magazine, la care se adaugă platforma online decathlon.ro. Magazinul include produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Kipsta, Nabaiji, Oxelo, Domyos, Btwin sau Kalenji, cu un raport excelent calitate – preț.

Decathlon comercializează și articole cu eticheta Fabricat în România, produse fabricate în cele 3 unități de producție din țară: București, Timișoara și Reșița. În cadrul acestora sunt produse echipamente sportive marcă proprie pentru drumeții montane și trekking, precum încălțăminte, dar și articole textile pentru ciclism și biciclete pentru adulți și copii, pentru ciclism, triatlon, sporturi de echipă.

Cartier Coresi reprezintă cel mai mare proiect de regenerare urbană din România ce reunește zilnic, într-un eco-sistem integrat,  peste 10.000 de oameni care lucrează sau locuiesc aici.

Cartier Coresi din Brașov reprezintă unitatea celor trei entități dezvoltate de Ceetrus: Coresi Shopping Resort, Coresi Avantgarden (alături de Kasper Development) și Coresi Business Campus (alături de Ascenta). Acestor trei funcționalități li se mai adaugă încă două spații comunitare dezvoltate: Cartier Hub – un concept versatil pentru evenimente, întâlniri, ateliere,  cursuri  și The Business Factory – un spațiu de co-working.

Parteneri:

Primăria Municipiului Brașov

Asociația Carpathian MTB Trails

Formată din pasionați ai naturii și iubitori de mișcare în aer liber, Asociația Carpathian MTB Trails are ca scop principal promovarea turismului recreațional pe trasee montane cu bicicleta. Asociația este responsabilă cu amenajarea traseelor și crearea obstacolelor astfel încât aventurile prin care trec cu bucurie participanții Brașov Heroes să fie memorabile.

Asociația Floare de Colț Brașov

De 20 ani, Asociația se ocupă de evenimente sportive, atât pentru profesioniști, cât şi pentru cei mai puţin experimentaţi. Toate evenimentele aflate sub egida Floare de colţ Braşov sunt formate din probe sportive de orientare turistică, alergare, alpinism, mers pe bicicletă şi muzica împătimiţilor iubitori de munte – folk. Asociația se ocupă să coordoneze cei 100 de voluntari prezenți duminică, 12 septembrie în zona Lacului Noua.