Fanii adevărați TIFF nu ratează primul film din festival. Lumile ce vor veni (Things to Come, r. William Cameron Menzses) e un SF vizionar din 1936, scris de H.G. Wells, care și-a imaginat un război mondial care durează zeci de ani. Vineri, 13 iunie, ora 12:00, la Cinema ARTA.
Close-up-ul dedicat lui Béla Tarr începe cu Vieți prefabricate (The Prefab People), despre un cuplu care încearcă să-și dea seama care au fost momentele care au dus la despărțirea lor definitivă. Vineri, 13 iunie, ora 17:15, la Universitatea Sapientia.
Între 13 și 22 iunie, Muzeul de Artă găzduiește câteva expoziții foto remarcabile. Printre ele, Plecat – proiectul documentar semnat de fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu, care oferă o radiografie emoționantă a vieții românilor din diaspora – și Greatest Clicks, o cronică vizuală a absurdului cotidian, în stilul inconfundabil al lui Hajdu Tamás. Intrarea liberă.
Filmat în Los Angeles de-a lungul unui an școlar, Social Studies (r. Lauren Greenfield) este un serial documentar din secțiunea Va Urma care urmărește un grup de adolescenți oferind acces nefiltrat la viețile și telefoanele lor, într-o explorare a influenței tehnologiei asupra noii generații. Proiecția maraton a celor cinci episoade are loc sâmbătă, 14 iunie, de la ora 14:15, la Universitatea Sapientia.
Parte din secțiunea Focus Estonia de la TIFF.24, Gaura Neagră (The Black Hole) explorează cu umor absurd efectele bizare ale unei vizite extraterestre asupra unui grup de personaje excentrice. Atât proiecția de sâmbătă, 14 iunie, ora 20:45, de la Cercul Militar, cât și cea de duminică, 15 iunie, ora 12:00, de la Cinema ARTA, vor fi urmate de un Q&A cu regizoarea Moonika Simeets.
Tot sâmbătă debutează și seria de concerte de la Muzeul de Artă, cu trupa Eyedrops, urmând ca duminică să vină rândul celor de la Amphitrio. Ambele show-uri încep de la ora 19:00.
Marco, adevărul inventat (Marco the Invented Truth) spune povestea incredibilă a lui Enric Marco, un impostor carismatic care a pretins că a supraviețuit Holocaustului, devenind un simbol național al rezilienței până când minciuna i-a fost demascată de un istoric. La proiecția de duminică, 16 iunie, ora 18:30, la Casa de Cultură a Studenților, îi vei putea întâlni la sesiunea Q&A de după pe regizorii Aitor Arregi, Jon Garaño și actorul Eduard Fernández, care a câștigat Premiul Goya pentru rolul principal.
Într-un viitor apropiat, după ce Pământul este distrus, un ucrainean rămas singur în spațiu descoperă un semnal misterios de la o femeie aflată pe o stație îndepărtată și pornește într-o misiune riscantă pentru a o găsi. E povestea filmului Tu ești lumea mea (U Are the Universe), pe care îl poți vedea în prezența regizorului Pavlo Ostrikov atât sâmbătă, 14 iunie, ora 21:45, la Iulius Park Open Air, cât și duminică, 15 iunie, la 12:15, la Universitatea Sapientia.
