Decembrie Negru/ Black December, momentul care în 2029 a aruncat Europa în Evul Mediu, e misterul despre care vrei să afli mai multe în Tribes of Europa, un serial german, a cărui acțiune se petrece în 2074.
Când vezi un grup de oameni care trăiesc în pădure, în comuniune cu natura, departe de tehnologia despre care ei știu că a nenorocit planeta, încerci să-ți imaginezi cum s-a împărțit lumea în triburi după asta, cine a tras bățul scurt și ce demențe născute din lupta pentru resurse și putere reprezintă cele mai mari pericole.
TRAILER
La puțină vreme după petrecerea de inițiere a tânărului vânător Kiano din tribul Origine, când vezi baia de sânge în care asasinii din tribul Crows îneacă în sânge membrii acestuia pentru că vor să pună mâna pe un cub Atlantian și pe pilotul supraviețuitor prăbușirii unei mici nave, speri să scape cu bine cineva care pare bun. Ori Kiano (Emilio Sakraya) luat prizonier de Crows împreună cu tatăl său și alți câțiva, ori Elja (David Ali Rashed), fratele lui care fuge singur cu acel cub în tolbă în propria misiune de ajunge la necunoscuta Arcă despre care-i spusese cu ultima suflare pilotul, ori sora lor Liv (Henriette Confurius) care nimerește alături de soldații tribului Crimson, moștenitorii sitemului militar UE, unde încearcă s-o combine pentru informații pe bătăioasa prizonieră din Crows, Grieta (Ana Ularu).
Lucrurile se complică și cele trei destine se interesectează cu altele, în drumurile lor teoretic inițiatice. Kiano sclavagește într-o fabrică, apoi în patul necruțătoarei Lord Varvara (Melika Foroutan) din care încearcă să-și câștige libertatea ca soldat Boj în tribul Crows condus dictatorial de un obsedat de machiaj, parpalace și ghete copitoase. Elja călătorește cu combinatorul Moses (Oliver Masucci), într-o mașină din care răsună-n niște boxe imense muzică italiană și speră să repare și să alimenteze cumva cubul (care se deschide numai după ce-i scanează copilului retina). Liv se alătură soldaților Crimson, trăiește niște fiori romantici cu un carismatic lider de ajutorul căruia are nevoie pentru a-și salva familia, nimerește într-un conflict intern, după ce generalul anunță că vrea un armistițiu cu tribul Crows și dezvoltă o relație interesantă cu Grieta, despre care știe că nu minte și că-și va ține promisiunea de-a o ajuta. Teoretic, poate sună interesant și coerent. Practic, nu te poți atașa de aproape niciun personaj.
Fiecare din aceste fire de poveste introduce alte personaje, care în economia celor șase episoade ale serialului, vorbit în egleză și germană, ocupă aproape tot timpul și descoperă extrem de puține, atât despre istoria, structura și motivațiile fiecărui trib în parte în prezent, cât și despre Black December, Atlantieni și trecut. Credem doar că acel cub e instrumental în apărarea față de un și mai mare pericol, dar și cheie pentru accesarea puterii cunoașterii/ a tehnologiei.
Scenaristul Philip Koch, inspirat de Brexit, imaginează o distopie crudă, în care, la 45 de ani de la o catastrofă care-a lăsat-o fără curent electric, Europa e fărâmițată într-o mulțime de triburi care par să fi evoluat în funcție de regiuni, valori, resurse, convingeri și obiceiuri, fiecare cu mitul lui fondator, cu misiunea/ credința lui care-i dictează ierarhia.
Dacă în Dark, serialul german produs de aceeași echipă despre diferitele familii și relațiile dintre ele, după dispariția unor copii, supranaturalul salvează și dictează atmosfera, în Tribes of Europa, violența și cruzimea sugrumă misterul, împărțindu-l în presupuneri. Spațiile de manevră și acțiunile alocate personajelor principale nu reușesc să creeze niște personalități memorabile, redând superficial curiozitate, loialitate, conflicte interioare, lucru valabil și pentru puținul umor sau variile scene de sex aproape BDSM.
Costumele și decorurile par mai interesante decât povestea și imaginea care te duc cu gândul la titluri populare precum Mad Max, Game of Thrones, Blade Runner, Children of Men, The 100 sau Into the Badlands. Tocmai pentru că păstrează o doză de credibilitate și realism pentru o lume care-a luat-o aproape de la zero, lucru care, în ce privește actoria, mi se pare cel mai vizibil la personajul Grieta. Asta și poate pentru că Ana Ularu, care poate juca magistral și un rol de șosetă, reușește să-i construiască Grietei substanță și substrat, să te determine să-ți pese mai mult de soarta ei și să te invite la imaginație. Muzica, însă, prinsă între rețeta pictisitoare de însoțire și hit-urile care marchează finalurile de episod sau câteva alte momente, nu atrage și nu contribuie la imersarea în poveste, ci doar la punctarea ei, în cazul în care vrei să skip sau moțăi dintr-un motiv sau altul. Culmea, muzica lui Clinton Shorter (District 9, 2 Guns, Contraband, Pompeii și sezonul 5 din The Expanse) e unul din lucrurile pe care le așteptam cu mare interes. Și care funcționează mai bine ca playlist (îl puteți asculta pe Spotify).
Ce-a fost Decembrie Negru/ Black December? De ce numele ăsta? E vreo trimitere simbolică la luna aia din 1957 plină de atacuri ale rechinilor, în zona Durban, Africa de Sud? La Krampus care sperie copiii, în calitate de asistent al lui Moș Nicolae, în folclorul german (ce-i drept, liderul Crows pare să fie într-un postapocaliptic Krampus fashion)? Sau la romanul polițist Black December în care un artefact misterios e sursă de haos? E un omagiu ciudat pentru romanul de debut al lui Tom Clancy, The Hunt for Red October, instrumental în pasiunea lumii pentru techno-thriller? Rămânem cu întrebarea deschisă și speculațiile subțiri.
Cele șase episoade din Tribe of Europa par un intro pentru ceva mult mai interesant și ambițios. Dacă reușești să navighezi prin poveste, ai impresia că ultimul episod e cel în care începe acțiunea și se stârnește curiozitatea. Propune puțin și se lansează-n linii și mesaje prea multe și întunecate deodată, aruncă plase și nu prinde niciun pește. Vizionarea poate deveni o operațiune de multitasking care te face să-ți pierzi capul și plăcerea, o experiență obositoare după care vrei o baie fierbinte și un somn bun. Iar când te pui în pat după binge, îți dai propriile filme despre un cub misterios pe care poți să-l deschizi cu ochii și să-l rogi să-ți arate coerent faptele trecutului, complexitatea prezentului și provocările viitorului.
Tribes of Europa e disponibil pe Netflix din 19 februarie.
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, premiat în festivaluri internaționale și...