„Cum să faci sex” – un film brutal de sincer despre experiențe sexuale timpurii, din 17 mai în cinematografe

„Cum să faci sex” / „How To Have Sex”, un film captivant despre maturizare, care a fost aplaudat la Cannes, în 2023, timp de 8 minute la scenă deschisă și a câștigat premiul Un Certain Regard, are premiera în cinematografe din 17 mai, distribuit de Independența Film. 

Filmul, care este debutul în lungmetraj al regizoarei britanice Molly Manning Walker, preia una dintre temele centrale ale filmelor cu adolescenți, pierderea virginității, și pune întrebări incomode despre nesiguranță și influența anturajului. 

Unul dintre cele mai importante filme ale anului trecut, „Cum să faci sex” vorbește despre consimțământ și presiune sexuală, prin intermediul a trei adolescente aflate în vacanța de după finalul examenelor: petreceri kitschoase în jurul piscinei, băutură de proastă calitate și experiențe formative, unele palpitante, altele traumatizante.  

Tara (Mia McKenna-Bruce) și cele două prietene ale ei, Em (Enva Lewis) și Skye (Lara Peake), trei adolescente la finalul liceului, pleacă în vacanță în Malia, capitala petrecerilor și exceselor din Creta: băutură, clubbing și, bineînțeles, cuplat. Cele trei vor experimenta împreună complexitățile sexului și autodescoperirii.

Molly Manning Walker, regizoarea filmului care semnează și scenariului, spune că și-a dorit ca oamenii să vorbească despre astfel de subiecte incomode: „Am fost agresată când aveam 16 ani și toată lumea evita subiectul sau îngheța aerul din cameră când încercam să vorbesc despre el. De fapt, ceea ce trebuie să faci, să treci peste astfel de chestii, e să vorbești despre asta.”

Filmul a fost descris de publicația americană Vanity Fair drept „un lungmetraj de debut mai mult decât promițător, care este o descriere vie și sfâșietoare a efectelor disprețului intenționat și dezumanizant față de femei.”

Scris în timpul pandemiei și filmat în toamna anului 2022, în Creta, în afara sezonului, filmul a necesitat apariția peste 2000 de figuranți cu vârste cuprinste între 16 și 21 de ani, cu un look britanic. TikTok e platforma pe care echipa filmului a făcut o parte din documentare, de la costume la cluburi sau referințe muzicale. Laura Ambler, actrița care o interpretează pe Paige, a fost descoperită pe TikTok, iar Lara Peake, personajul Skye în film, a convins echipa de casting că își merită rolul creând o pagină pentru personajul ei. 

Molly Manning Walker este directoare de imagine, regizoare și scenaristă, care a terminat Școala Națională de Film și Televiziune din Anglia. Se află la debut în regie de lungmetraj, iar ideea filmului i-a venit în pandemie. A lucrat ca directoare de imagine pentru videoclipul piesei „Sundress” a lui A$AP Rocky, a făcut scurtmetraje în industria modei, documentare și a semnat imaginea filmului Scrapper, al lui Charlotte Regan.

Programul „Cum să faci sex ” în cinematografe aici: independentafilm.ro/project/how-to-have-sex/

„Cum să faci sex” are premiera în cinematografe din 17 mai și este distribuit în România de Independența Film, cu sprijinul Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene.

Parteneri media: KISS FM, F-Sides Cineclub, Cinemap, Zile și Nopți, Movienews, Ziarul Metropolis, Spotmedia, Films in Frame, Urban.ro, Catchy.ro, Munteanu Recomandă, Răsfoiala, AIVImedia.hub, Cinefan, Like5

Urmărește și conturile de social media: YouTube | Facebook | Instagram