În ultima vreme, îmi surprind deseori gândurile învârtindu-se în jurul unor cuvinte sau expresii. Influențate poate și de norma crescută de filme și seriale (peste 30 din care jumate companioane de insomnii), se amestecă într-un bol cu amintiri din folderele alea solitare și fără nume, lăsate prin colțurile minții și accesate-n curățenia de primăvară 😊
Iar de când am primit #LeapșaFIF (Films in Frame) de la Simona Radoi și am tot încercat să-mi pun mai degrabă pe listă titluri pe care le-aș revedea, decât recomandări dintre cele văzute sau revăzute recent, am călătorit printre stări, senzații și frânturi de amintiri care m-au purtat către următoarele 3 alegeri.
Și merge mai departe către Catalin Mesaru, Alin Tămășan și Sebastian M. Ceolca.
♥🏰 𝐁𝐚𝐫𝐫𝐲 𝐋𝐲𝐧𝐝𝐨𝐧 (1975), bijuteria lui Stanley Kubrick după „The Luck of Barry Lyndon” de William Makepeace Thackeray (pe care o găsiți online și pe Elefant) – povestea unui dezertor irlandez care și-a căutat loc cald în aristocrația britanică, prin căsătoria cu o contesă văduvă – a lăsat multora dintre noi pe retina niște imagini senzaționale. Nu neapărat cu Ryan O’Neal sau Marisa Berenson, ci cu interioare somptuoase și exterioare splendide, comentate-n prima discuție înverșunată „despre Kubrick și cai” la puțină vreme după ce m-am mutat în București, acum aproape 16 ani.
♣ 🚆 𝐓𝐡𝐞 𝐂𝐚𝐬𝐬𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐂𝐫𝐨𝐬𝐬𝐢𝐧𝐠 (1976), de George Pan Cosmatos, cu Sophia Loren, Richard Harris, Martin Sheen, Burt Lancaster, Ava Gardner. Nu neapărat pentru că e un disaster thriller commercial a cărui acțiune se petrece într-un tren (de la Geneva to Stockholm) în care prezența unui terorist suedez scăpat din carantină și purtător al unui virus periculos (cu 60% rată de mortalitate) schimbă direcția de mers și viețile pasagerilor. Ci pentru că mi-a amintit de seara dubioasă în care l-am văzut, după 10 ore de mers cu trenul, singură într-un compartiment în care intra din când în când un tip care urla citate din Biblie. În seara aia, ca și acum, îmi făcusem o cărare pe o parte și-mi lăsasem părul în ochi, fix așa cum nu-i plăcea mamei care mă avertiza să nu umblu „ca Alida Valli”. Da, e și baroneasa Alida Valli în filmul ăsta (pe care vă recomand s-o vedeți totuși în Senso al lui Visconti, The Paradise Cane al lui Hitchcok sau Suspiria lui Argento).
♠⚔𝐓𝐡𝐞 𝐁𝐥𝐢𝐧𝐝 𝐒𝐰𝐨𝐫𝐝𝐬𝐦𝐚𝐧: 𝐙𝐚𝐭𝐨𝐢𝐜𝐡𝐢 (2003) de și cu Takeshi Kitano, aventura samuraiului blond și orb, maseur și cartofor, haiduc într-o lume coruptă, plină de nedreptate și violență, e filmul la imaginarul căruia mi-au alunecat uneori gândurile în timp ce mă uitam la producții de gen (sau când i-am văzut pe Tony Jaa și Iko Uwais blonzi…). Pentru că și cu ochii larg deschiși, uneori mi se pare că nu văd nimic.
Cum sună viitorul în campania de imagine TIFF.24?