WHO IS YOUR JESUS?

0

Cati dintre voi au urmarit cel putin o data un film despre viata lui Iisus Hristos?
Majoritatea celor pe care-i cunosc sustin ca au chiar un top al peliculelor de acest gen sau al prestatiilor actorilor care l-au aratat in celuloid pe Fiul lui Dumnezeu.
Nu mi se pare nimic in neregula cu asta.  Si acum, ca au trecut Sfintele Pasti, iar lumea a revenit la obiceiul slobodei guri, puteti fi sinceri cu voi insiva. Brutal de sinceri.
Indiferent daca sunteti sau nu credinciosi, e uman sa va treaca prin cap asa ceva. Ca doar filmele astea nu s-au facut doar de amorul artei.

Lasati bigotismul la o parte, in cazul in care in general nu va da pace, si incercati sa calatoriti prin amintiri catre primele reactii la prima voastra intalnire cu Iisus care va vorbea de dincolo de ecran.
Lasati convingerile voastre cu parfum ateic, pentru o secunda, si recunoasteti daca atunci cand i-ati vazut pe Max Von Sydow, Willem Dafoe sau Jim Caviezel stand demni cu coroana de spini pe frunte sau privindu-va de pe cruce v-a trecut un fior pe sira spinarii.

Daca faceti parte dintre cei care considera Iisus nu-si are locul pe marile si micile ecrane, va contrazic multi credinciosi, implicati in The JESUS Film Project – un important experiment de evanghelizare cinematica, dar si o gramada de figuri importante din industria filmului, precum si peliculele care stau marturie, de peste 110 de ani, ca lumea a dorit sa-L cunoasca astfel, si toate partile au iesit de cele mai multe ori in castig.

Iisus Hristos, de 110 ani pe ecrane

Poate va mira cifra de mai sus – 110. N-ar trebui. Cifra corecta e 113. Pe bune. Abia auzise lumea de cinematograf cand s-a facut primele piesulite animate religioase si apoi intaiul film important cu Iisus. Intamplare fericita dupa care au inceput sa se miste lucrurile la nivelul unei incipiente distributii de film.
E vorba de experimentul francezului Léar – un filmulet din 12 scene realizat in 1897, distribuit in Franta, Marea Britanie si SUA.
Pentru cei speriati de inventia asta ciudata – cinematograful – un film cu Iisus a fost evident cea mai inteligenta optiune. Pe o parte din ei chiar i-a convins sa devina Public Fidel. Pe fani, i-a facut sa scoata bani din buzunare.
Iar realizatorului i s-au rezervat cateva propozitii in niste carti care-i lauda temerara initiativa. La fel si lui George Hatot caruia i se datoreaza productia celor 13 scene din ‘La Vie et la Passion de Jésus-Christ’ (1897/1898), produsa de compania Lumiére. Americanii au facut si ei cateva incercari de genul asta (asa-numitele “passion plays”) prin 1898, dar succesul lui Iisus pe sticla a continuat sa vina tot din Franta, in 1899, dupa ce Alice Guy a aratat lumii cele 11 tablouri din ‘La Vie de Christ’, un film realizat pentru Gaumont ( si re-impachetat in 1906), iar Pathé facuse, de asemenea, un film despre viata Lui (in 16 scene), continuat de alta productie similara in 1907.

Iisus s-a dovedit de la 1900 incoace o continua provocare pentru actori, iar faptele Sale, aratate lumii pe ecrane, au alimentat discutii si bugete.

Iisus – unul din cele mai dificile roluri de cinema

Dupa La vie et la passion de Jésus Christ (1903) la “From the Manger to the Cross (1912)”, cinematograful a trecut printr-o prolifica dezvoltare. Cel din urma titlu e considerat de o serie de specialisti cea mai buna productie despre Iisus din era filmului mut. Regizat de Sidney Olcott, filmul exclude scena Invierii. Aceasta apare patru ani mai tarziu, intr-o reeditare, denumita Jesus of Nazareth – film care la randul lui a fost refacut in 1932 si prezentat cu tot cu sunet.
Cea mai ambitioasa productie religioasa a vremii ramane “The King Of Kings” (1927), care i se datoreaza lui Cecil B. DeMille, cu britanicul Henry Byron Warner in rolul lui Iisus, care a reprezentat apogeul carierei sale.

Iisus i-a adus celebritatea si francezului Robert Le Vigan, cel care traieste intens Saptamana Patimilor in Golgotha lui Julien Duvivier din 1935 (film in care-i da replica cunoscutului actor Jean Gabin care interpreteaza rolul lui Pilat).


Se pare ca acest rol a avut impact straniu asupra lui Le Vigan, care-a devenit la scurt timp un antisemit convins, apoi s-a inscris intr-o formatiune politica franceza de extrema dreapta, s-a declarat suporter al fascistilor, a stat o vreme in compania unui celebru scriitor (nu doar pentru opera sa ci si pentru aceeasi orientare politica) – Louis-Ferdinand Céline, alaturi de care a plecat in Germania, de unde a incercat sa treaca granita elvetiana, dar nu i-a iesit, drept pentru care a ajuns intr-o inchisoare franceza, a fost judecat si condamnat la 10 ani de munca silnica, eliberat conditionat dupa 3 ani, cand, avand in vedere ca-si pierduse cetatenia franceza si bunurile, a fugit in Spania, apoi in Argentina, unde-a si murit sarac lipit pamantului in 1972.

Capodopera “genului” a venit aproape 30 de ani ani tarziu si se datoreaza geniului lui Pier Paolo Pasolini, cel care semneaza scenariul si regia controversatului “Il Vangelo Secondo Matteo” (The Gospel According to St. Matthew).
Pentru Enrique Irazoqui, un catalan (agnostic la vremea aceea) cu un tata basc de profesie psihiatru si o mama evreica (nascuta in Italia), angajata la o fabrica, Iisus a fost primul sau rol (si ultimul important). Debutantul de 19 ani, student la economie, fan declarat al lui Marx si implicat activ in lupta impotriva fascismului, a reusit sa arate lumii un Iisus uman si credibil, un Hristos al poporului.

Vangelo

EnriqueIrazoqui
In timpul filmarilor din Calabria, era oprit pe strada de diversi oameni care-i cereau ajutorul. Unii nici nu observasera ca fuma. Altii, l-au admonestat pentru asta, iar el si-a cerut scuze, nonsalant. Spaniolii nu si-au cerut scuze cand i-au retras pasaportul, pentru ca ajucat in filmul lui Pasolini, pe care-l considerau un produs de propaganda marxista.
Irazoqui si-a vazut de economie, s-a facut profesor de literatura si a devenit intre timp expert international in sah (a arbitrat un celebru meci in 2002: campionul mondial Vladimir Kramnik versus programul pentru calculator Deep Fritz) si specialist in inteligenta artificiala.

Lui Max von Sydow i s-ar putea da un premiu special pentru cel mai calm Iisus dintr-un film religios cu buget mare. In vreme ce spaniolul Irazoqui se odihnea putin din militantism dupa lansarea “Il Vangelo Secondo Matteo”, suedezul Max von Sydow filma de zor pentru de-5-ori-nominalizatul-la-Oscar The Greatest Story Ever Told, regizat de George Stevens (printre colaboratorii caruia la acest film s-a aflat si regizorul de origine romana Jean Negulesco).

Von Sydow a colaborat excelent cu Charlton Heston (care a jucat rolul lui Ioan Botezatorul) si Sidney Poitier (Simon of Cyrene), iar una din cele mai bune scene ale sale este cea in care-i da replica lui Telly Savalas (Pilat).

Un profesionist desavarsit, Max von Sydow da o lectie epica de actorie in rolul care l-a facut celebru la Hollywood si in lumea intreaga in 1965.
Dintre toti cei care au avut de dus crucea pe marele ecran in rolul lui Iisus, e singurul care-a interpretat apoi si rolul Diavolului, in “The Soldier’s Tale” (1984), precum si al unui cardinal (Otto Truchsess Von Waldburg in serialul HBO “The Tudors”)
Are la activ 140 de filme carora spune ca li s-a dedicat in mod egal.
“Multi cred ca un actor trebuie sa se identifice cu rolul pe care-l are de jucat. Eu nu fac asta. Devin implicat in povestile personajelor pe care le interpretez. Insa, pentru mine, e o virtute sa fac lucruri care nu sunt despre mine, sa joc vieti care nu-mi apartin”, spune maestrul Von Sydow, unul dintre cei mai respectati intelectuali de la Hollywood.
Tocmai de aceea, sa-l interpreteze pe Iisus a fost extrem de dificil.
“A fost, fara indoiala, cel mai greu rol din cariera mea. Nu puteam sa fumez si sa beau in public, trebuia sa mentin in viata reala aceeasi imagine, tot timpul. Imediat ce s-au terminat filmarile am plecat in Suedia, sa ma regasesc. Mi-a luat 6 luni sa-mi revin. Ma simteam ca si cum as fi fost eliberat din inchisoare. Dupa ce stai inchis 18 luni chiar nu-ti vine sa te mai intorci acolo”, a marturisit actorul.
Pe Max von Sydow, care implineste pe 10 aprilie 81 de ani, il puteti vedea in prezent pe ecrane in Shutter Island (cea mai recenta productie marca Martin Scorsese), la vara in “Robin Hood” (semnat de Ridley Scoott) si la anul in “Trusth & Treason” (un film regizat de Matt Whitaker, in care joaca alaturi de copilul minune al Hollywood-ului, Haley Joel Osment)

Iisus i-a adus doua nominalizari la Globurile de Aur unui tanar din Texas care la 30 de ani se incumetase sa-l joace rolul asta in filmul muzical al lui Norman JewisonJesus Christ Superstar (1973). Ted Neeley este singurul care, nu doar ca n-a facut absolut nimic remarcabil actoriceste pe marile ecrane ulterior, dar a si jucat constant in ultimii 33 de ani rolul lui Iisus pe diverse scene (inclusiv anul trecut, intr-un turneu).

La polul opus se afla Pier Maria Rossi, italianul care l-a jucat pe Mesia in filmul cu acelasi nume, realizat de Roberto Rossellini in 1975. Pentru el, a fost prima si ultima intalnire cu camera de filmat. Interpretarea a e una din cele mai simple si modeste, intr-un film neobisnuit, frumos, focusat pe invataturile lui Iisus.

Dupa ce-a primit vreo cinci premii pentru prestatia sa din Jesus of Nazareth (miniseria TV din 1977 a lui Franco Zeffirelli care a fost difuzata de nenumarate ori pe micile noastre ecrane), Robert Powell nu si-a dorit decat sa joace intr-un lungmetraj in care sa n-aiba de-a face cu un personaj sensibil. Cel mai recent rol (din cele peste 40 pe care le-a interpretat dupa Iisus) este Mark Williams, in serialul britanic de televiziune “Holby City” (care a debutat in 1999 si acum e la sezonul 12; cu Powell parte din distributie din 2005). Mie mi se pare mai putin plictisitor acum la 65 de ani, grizonat si uneori haios in aceasta drama medicala decat in chip de Iisus coplesit si cu ochii pierduti cum era in filmul lui Zeffirelli, chiar daca multora li se pare si acum Mantuitorul ideal…

robert powellrobert-powell

Dintre cele peste 300 de portretizari cinematice ale lui Iisus realizate pana acum, cea care poarta amprenta lui Willem Dafoe ar putea intra in top 10. Dafoe a jucat rolul principal in Last Temptation of Christ (1988), regizat de Martin Scorsese.

Filmul e departe de excelenta, dar Dafoe e destul de bun. Si el a avut un parcurs interesant, cu partituri excentrice. Daca la 30 de ani il juca pe Iisus, la 55 avea rolul principal in “Anticristul” lui von Trier.
A murit de mai mult de 7 ori in filme diferite. E singurul actor care a fost nominalizat la Oscar pentru rolul unui vampir (Max din Shadow of a Vampire).
Cum sa nu-l aplauzi?

Cand il pui pe Jeremy Sisto pe aceeasi lista cu Dafoe, chiar n-ai cum sa-l onorezi pe primul. Sisto, pe care lumea-l stie mai mult pentru rolul din Lege si Ordine, s-a cam chinuit sa convinga americanii la TV in 1999 cu prestatia sa cristica. Avea 25 de ani si i-a prins tare bine la capitolul popularitate.

jeremy sisto
La aceeasi varsta, acelasi rol, in aproape aceeasi perioada, tot pentru TV, l-a marcat si pe Christian Bale.
La putina vreme dupa ce a filmat in chip de Iisus din Nazaret pentru Mary, Mother of Jesus, a socat lumea cu rolul criminalului in serie din “American Psycho” (2000).

Christian Bale
De la Iisus la Patrick Bateman (American Psycho), Trevor Reznik (“The Machinist”, 2004) la Batman (“Batman Begins”, “The Dark Knight”) si John Connor (“Terminator Salvation”), Bale si-a castigat o multime de fani pentru versatilitate si talent.
Nu se numara printre Iisusii mei favoriti, dar pe lista actorilor care ma fac curioasa sa vad un film, cu siguranta este.

Cel mai violentat Iisus in fata spectatorilor este Jim Caviezel. Eforturile sale intr-un film vorbit in ce spune Mel Gibson ca-i aramaica, Passion of the Christ (2004), i-au determinat pe fanii sai sa-l aplaude plangand ca nominalizat la MTV Movie Awards. In timpul filmarilor si-a dizlocat un umar si a fost lovit de un fulger.
Nu stiam asta cand am vazut filmul. Nici acum nu mi se pare relevant. Pentru ca baiatul asta mi-a placut cel mai mult si cel mai mult dupa Max von Sydow intr-un astfel de rol. Acum filmeaza pentru “William Tell: The Legend”. Eu l-as sfatui sa-si aleaga numai personaje care sufera mult, si fizic si psihic. S-a dovedit rezistent si talentat. Serios.

Jim Caviezel

Pentru cei curosi sa mai afle cine si cand s-a mai dat drept Iisus pe sticla, ar mai fi de mentionat destule nume, printre care Chris Sarandon – The Day Christ Died (1980, TV), Martin Donovan – The Book of Life (1998), Victor Garber – Godspell (1973), Colin Blakely – Son of Man (1969), Jeffrey Hunter – King Of Kings (1961) – care a murit la 7 ani dupa ce-a jucat rolul lui Iisus Hristos in acest film (realizat la varsta de 33 de ani).

Trivia:
– Preotul Zerah din filmul “Iisus din Nazareth” al lui Zeffirelli este nimeni altul decat Ian Holm, actorul cunoscut generatiei tinere pentru rolul Bilbo Baggins in The Lord of the Rings.
– Actorul Will Ferrell a aparut la randul lui in chip de Iisus. S-a intamplat intr-o scena cam tampita din comedia “Superstar” (1999)
– Cel mai “rock” Pilat a jucat alaturi de Willem Dafoe, in The Last Temptation of Christ (1988). Pre numele lui de artist – David Bowie.
– Filipinezii, care-au zis despre Dafoe ca e cel mai urat Iisus, nu s-au lasat mai prejos decat francezii, britanicii si americanii si se lauda la randul lor cu o pelicula despre Fiul Omului. “Kristo”, filmat in 1996 (in mare parte pe strazi si prin cladiri oficiale din Manila) il are ca protagonist pe Mat Ranillo III, un tip atat de patruns religios, incat si-a botezat fiica cea mare Krista. Iar ea s-a facut actrita. La TV l-au aplaudat pe Love Thadani, filipinez de-al lor care detine rolul principal in serialul cu tenta religioasa May Bukas Pa.
– Iisus apare si intr-un film cu lesbiene, vampiri si kung fu. Independent, bineinteles. Se numeste Jesus the Vampire Hunter (2001) si a fost filmat in Canada.
– Cele mai cunoscute productii – satira pe aceasta tema, sunt Life of Brian (1979), Jesus of Montreal (1989), Book of Life (1999). Prima e un must-see. La aproape orice varsta. Dar nu pentru toate gusturile.

– Unul dintre lucrurile despre care unii zic ca l-au convins pe Gibson sa-l distribuie pe Caviezel in rolul principal (pe langa acela ca actorul este un foarte credincios catolic) sta sub semnul coincidentei. Avea aceeiasi porecla ca initialele lui Iisus Cristos. Doar ca i se trage de la numele sau (J. C). Iar numele parintilor sai incep cu aceleasi litere ca numele pamantenilor Jesus si Mary (Jim si Maggie Caviezel). A, si avea tot 33 de ani.

DEDICATIE MUZICALA:

So, Who is your Jesus?