Unde-i Enola Holmes când ai nevoie de ea? Pe Netflix, te așteaptă-n poveste

0
165
views

Unde-i Enola Holmes când ai nevoie de ea? Nu dezleagă misterul încurcăturilor electorale, ci stă frumos pe Netflix, cu fața la cameră, în filmul cu același nume, povestindu-ne aventurile prin care a trecut la primul ei caz pe care l-a rezolvat cu brio. Și nu pentru că și-ar fi dorit să detectiveze oficial ca fratele Sherlock, ci pentru că a vrut să afle de ce și unde a dispărut mama ei care, după ce-a crescut-o liber și artistic la țară, a lăsat-o peste noapte în seama fratelui Mycroft care o trimite la pension să scoată din ea o domnișoară obedientă.

Scris de Jack Thorne (The Aeronauts, piesa Harry Potter and the Cursed Child, adaptarea His Dark Materials pentru HBO și BBC) și regizat de Harry Bradbeer (Fleabag) după prima carte din seria semnată de Nancy Springer, filmul o are în rolul principal pe Millie Bobby Brown ce construiește adorabil portretul devenirii unei adolescente rebele, lăsată de izbeliște, într-o tânără sigură pe propriile alegeri și drumul ei în viață.

Iubitoare de natură și sport, avidă de cunoaștere, la curent cu ce-i în cărți și în lume, dar izolată de constrângerile societății în care trăiește, Enola (personaj care nu există în poveștile lui Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock), află că mama ei, Eudora, luptă împreună cu alte femei pentru dreptul de vot și o lume egală în drepturi pentru bărbați și femei, doar că metodele pe care le alege sunt unele extreme. Călătoria ei spre adevăr o implică într-o altă poveste – dispariția unui tânăr marchiz cu care ea împarte o bucată de drum, apoi fugă și luptă împotriva celor care-l vor mort, pentru că le încurcă importante calcule electorale. Tot ce știe despre cazurile rezolvate de Sherlock (Henry Cavill), educația, intuiția și atenția la detalii, alături de curajul nebun specific vârstei îi oferă o altă perspectivă asupra lucrurilor. Câștigă respectul și admirația fratelui detectiv înstrăinat, iubirea unui tânăr nobil (Louis Partridge), dar fratele sever Mycroft (Sam Claflin) și mama revoluționară (Helena Bonham Carter) par să rămână mai aproape de convingerile lor și departe de familie. Pentru Enola, fiecare lecție a fost relevantă: de la jocul de tenis în sufragerie, lecțiile de arte marțiale în natură, plantele, animale, cărțile, articolele, informațiile despre Sherlock, antrenamentul intuiției, experiența la pension, fuga de acasă la țară în capitală, drumul cu tânărul marchiz, relația cu mama și căutarea ei, întâlnirea colaboratoarelor acesteia, fuga de asasinul plătit care-l caută pe marchiz, discuțiile scurte cu Sherlock, revederea mamei, pantalonii, rochiile, corsetul, deghizările, fiorii primei iubiri etc

Importantă în ecuația poveștilor despre lupta femeilor pentru reprezentarea la vot și nu numai, producția Netflix bifează câteva elemente importante ale proto-feminismului și pune în context importanța acestuia, chiar dacă votul a fost obținut abia în 1918 selectiv și 10 ani mai târziu universal, nu în 1884 când se petrece acțiunea.

Amuzant, colorat, fresh, plăcut, filmul e, însă, și subiect de proces între urmașii reprezentanți ai drepturilor pentru scrierile lui Arthur Conan Doyle și producători+scriitoare vizând construcția și utilizarea personajului Sherlock Holmes (așa cum apare în romanele publicate între 1887-1927, dar mai ales în cele publicate între 1923 – 1927 pentru care The Conan Doyle Estate are drepturile), precum și motiv de controversă între fanii universului Sherlock și fanii lui Nancy Springer. Cea din urmă a ales să imagineze un soi de prequel, pentru a expune drumul dificil al unei tinere inteligente spre libera exprimare și trăire într-o lume a bărbaților, însă, transpunerea cinematografică subliniază complicitatea misogină a unor personaje iconice, foarte puțin contrabalansată sau contextualizată, funcționând pe alocuri ca un diss track de care ne puteam lipsi, pentru a ne putea bucura de o poveste cool, cu actori buni și mesaj percutant.

În galeria tinerelor detective, Enola Holmes pare înaintașa lui Nancy Drew, varianta proaspătă și nepervetită a Jessicăi Jones (deși coloana sonoră a filmului poate funcționa în orice adaptare modernă pentru toate aceste personaje), model pentru exploratoarea Dora și rebelă rapid maturizată în comparație cu Anne (Anne with an E, de văzut tot pe Netflix).

Deși are cadre splendide și actori buni, energia filmului e mult sub cea a actriței principale pe care nu reușește să o susțină coerent, ci îi servește mai degrabă ca instrument discursiv nu ca spațiu de dezvoltare și respirație. Millie Bobby Brown e deja o actriță consacrată, nu mai e puștoaica din Stranger Things, e efervescentă și vibrantă, iar implicarea ei ca producător e lăudabilă.

Asta nu îți afectează, însă, experiența plăcută de vizionare a unei producții de ficțiune pe canapea, decât dacă ești genul care se enervează rapid la orice impuls declanșat de cuvinte ca sufragete sau drepturi egale ori te numeri printre fanii înfocați ai lui Arthur Conan Doyle și nu suporți să-l vezi pe Sherlock Holmes trunchiat emoțional, neimplicat sau depășit de vreo situație (deși, dacă ai văzut serialul Elementary, ar trebui să fii obișnuit cu toate emoțiile lui).

Ar fi putut funcționa un astfel de film fără implicarea universului Holmes, celebru în toată lumea? Cu siguranță. Ar fi avut același impact? Mai degrabă nu, fiindcă s-ar fi pierdut într-o mare de oferte pe rețelele de streaming. Ar fi meritat efortul și riscul? Răspunsul ar trebui să fie mereu un mare Da.
E ok să scrii și implicit să ecranizezi povești folosindu-te de personaje deja celebre (din cărți aflate parțial în public domain)? De ce nu? Dar mai e ok să faci asta dacă urmărești popularitatea unei platforme pentru transmiterea unei idei? Iată o dezbatere.

ENOLA HOMES – TRAILER

BLOOPERS să-ți mai descrețească fruntea

CASCADORII

*Ce personaj din Enola Holmes ești? Poți să-ți faci un test online, să afli. Grijă la datele personale, totuși…

NOTĂ DE SUBSOL
*Dacă te intrigă faptul că în film apar sufragete care știu sau învață arte marțiale, să știi că asta nu-i o invenție și nici pusă acolo de amorul artei.
Edith Garrud, instructoarea de jiu-jitsu care a inspirat personajul jucat aici de Susan Wokoma, era o tipă pe la 1,50m care a antrenat membrele WSPU (Women’s Social and Political Union, condus de Emmeline Pankhurst) implicate activ în campanile pentru obținerea dreptului de vot pentru femei înaintea Primului Război Mondial, care participau la marșuri unde erau arestate și brutalizate de polițiști și de bărbații din audiență.
Căutați pe net niște info despre Black Friday 1910, despre Cat and Mouse Act din 1913, despre înființarea grupului The Bodyguard și rolul acestuia în protejarea doamnei Pankhurst și nu numai, pentru completarea contextului istoric.
Dreptul de vot pentru femeile peste 21 de ani în UK a fost obținut în 1928, la 61 de ani după ce inițiativa lui John Stuart Mill în Second Reform Act a fost respinsă. În România, femeile votează din 1939.
În prezent, în țările unde dreptul de vot pentru femei a fost acordat pe parcursul ultimor 20 ani (Arabia Saudită, Afghanistan, Kuwait, Irak, Emiratele Arabe Unite) încă sunt conflicte și pericole, precum și în alte state unde intoleranța religioasă limitează drepturile femeilor.

Așa că, nu demersul unei producții comerciale, în cazul de față Enola Holmes, de a vorbi despre acest subiect ar trebui să fie subiect de dispută și deranj, ci calitatea acesteia. Iar pentru asta, vedeți înainte filmul pe Netflix. Acolo unde-i Enola Holmes când ai nevoie de ea, fiindcă deseori, e prea bine ascunsă-n fiecare femeie adultă care-a alergat în copilărie desculță și apoi cu grijile-n sân la oraș, după cum s-a încadrat sau nu în cerințele și resticțiile vremurilor și ale societății. Iar pentru adolescenți, un personaj ca ea e încă o invitație de-a se cunoaște mai bine și de-a găsi inspirație pentru a trece peste probleme.