Top 80 de actori sexy din seriale în 2015 (partea I)

0

Ai ținut pasul cu bunăciunile din seriale anul ăsta? N-ai pierdut mare lucru, „recolta” nu e senzațională. Nu prea sunt modele de hotness decât prin serialele cu iz istoric, iar majoritatea personajelor au probleme la mansardă. Iaca un top (personal) cu 80 de actori oarecum sexy din seriale în 2015. Am lăsat deoparte ființe minunate din Mad Men, True Blood  și… Dallas, pentru că nu era corect față de oamenii ăștia care-au muncit să apară în poze frumi. Și de fapt sunt mai mult de 80, că pe unii i-am îngrămădit la serialele lor de referință 🙂 I-am aranjat după cum mi-a plăcut mie (cât de bine arată + vârstă + talent + cât apar + ce mai zice media de ei + cât îmi stârnesc așa dorința de revizionare – către fantezie…). Și după asta am mai întrebat prin vecine cum stă treaba. Pentru că mi s-a spus că „astfel de topuri nu se fac cu inima”, iaca prima parte. La ambele aștept sugestii, voturi 🙂
P.S. – Pentru Bollywood – recomand un top de aici.

80. Will Estes, 37 de ani – „Blue Bloods”

De la „Law & Order„ și „Reunion„ încoace nu mai atrage femeile ca mierea (nu că ar fi fost magnetic). A făcut 37 de ani și de vreo 3 se ocupă cu „Blue Bloods”, un serial destul de boring.Will Estes - Blue Bloods

vs.

Aidan Turner,  32 de ani –  „Poldark”

aidan-turner-2

79. James Wolk, 30 de ani – „Zoo”

E în continuare amuzant și poate de-asta au fetele slăbiciune pentru el, mie mi se pare simpatic și carismatic, cel puțin mai mult decât Will Estes 🙂

james-wolk-shirtless-2-670x334

James Wolk, Zoo

78. Tom Wisdom și Christopher Egan – „Dominion”

Tom are 42 de ani și un englez super hot. A fost și prin România cu treabă. Pe-atunci juca un personaj pe nume Gabriel, acum are succes cu Michael 🙂 Trebuia să-i strecor undeva.

TOM WISDOM IN DOMINION

TOM WISDOM IN DOMINION

Pe australianul ăsta simpatic de 31 de ani îl știi din „Letters to Juliet”

CHRISTOPHER EAGAN IN DOMINION

CHRISTOPHER EAGAN IN DOMINION

77. Liev Schreiber, 48 de ani – „Ray Donovan”

De ce-s atâtea isterice care urlă după el, nu știu. Mă enervează și serialul, și rolul și felul în care se achită de el încât nu pot să zic dacă-mi place. Important e să-l iubească iubită-sa Naomi Watts cu care e de 10 ani și cu care are 2 băieți frumoși.
Naomi+Watts+Liev+Schreiber+Enjoy+Day+Beach+8i1GSZ4z7FGl

ray donovan

 76. Dwayne Johnson, 43 de ani – „Ballers”

Îl nominalizez că mai ridică nivelul de testosteron și lux 🙂

Dwayne Johnson, Ballers

75. Justin Baldoni, 31 de ani – „Jane the Virgin”

E super dulce și simpatic, are o voce sexy (a fost DJ), se descurcă bine în serial în rolul lui Rafael Solano și fetele-l iubesc (și-i dau mai puțin de 31 de ani cât are el de fapt).

Justin Baldoni, „Jane the Virgin”
Justin Baldoni, „Jane the Virgin”

74. Andy Samberg, 37 de ani – „Brooklyn Nine Nine”

Nu cred să fi nimerit vreodată într-un top sexos că nu e genul, așa că-i ofer acest loc ofrandă pentru simțul umorului și ramele de la ochelari 🙂 Iar rolul de polițist haios îl prinde de minune.

ANDY-SAMBERG-facebook

73. Chris Messina, 41 de ani – „The Mindy Project”

E primul „doctor” din top și personajul meu favorit din „The Mindy Project” (Danny Castellano). Va juca într-un serial ce se lansează curând – „OM City„.
chris-messina-in--th

 72. Jonny Lee Miller, 43 de ani – „Elementary”

De la Dracula 2000 încoace a devenit un tip teribil de interesant, iar rolul din „Elementary” i se porrivește remarcabil. Face super echipă cu Lucy Liu și are momente sexy 🙂

elementary

71.  Justin Theroux, 44 de ani – „The Leftovers”

Se iubește cu Jennifer Aniston, e funny în interviuri și joacă super bine în „Cei rămași” (HBO), un serial destul de greu de urmărit, dar destul de interesant.

justin

70. Michael Weatherly, 47 de ani – „NCIS”

Ajunge aici doar datorită eforturilor în rolul lui Anthony DiNozzo din NCIS.

Michael Weatherly

Și pentru că îmi vine să mă răzgândesc față de prezența lui, mai las o propunere.

vs.

Andrew Lincoln – 42 de ani „The Walking Dead”

E aici pentru că a salvat niște lume. Și pentru că știe să țină un pistol în mână. Nu pentru că-l găsesc sexy. Dar dacă m-ar salva de zombi…

andrew-lincoln

 

69. Christian Kane, 41 de ani – „The Librarians”

kane
Mi s-a părut HOT în Leverage, așa că l-am urmărit și în „The Librarians”. Nice guy 🙂
Christian_Kane_shirtless_04

68. Grant Gustin – „The Flash”

E născut în 1990, deci mă abțin de la comentarii, chiar dacă e major, toc cu 10 ani mai mic decât mine se cheamă că e 🙂 L-am remarcat și în Glee pe băiatul ăsta frumos și dedic poza tuturor fanelor lui, se știu ele…

Grant Gustin - Barry Allen, The Flash

67. Shemar Moore, 45 ani – „Criminal Minds”

Îl mai recunoașteți pe Malcolm Winters din Tânăr și Neliniștit (dacă v-ați uitat prin liceu, era în combinație cu Drucilla la un moment dat :)? În „Criminal Minds” este Derek Morgan și e hot.
shemar

66. Rob James-Collier,  38 de ani – Thomas Barrow în „Downton Abbey”

E un valent bun în „Downton Abbey” dar un și mai bun exemplar în „Coronation Street”.

thomas-downton

65. Benedict Cumberbatch, 39 de ani – „Sherlock”

În „Sherlock” arată cool și dandy, în alte filme e mult mai interesant. E un actor minunat care trage după el scenarii decente și generează mari încasări 🙂

sherlock__steven_moffat_interviews_benedict_cumberbatch-2140489

64. Joel McHale, 43 de ani – „Community”

E și gazda „The Soup”, așa că lumea chiar îl vede ca pe un actor de comedie 🙂 E simpatic rău ( e varianta înaltă a lui Ryan Seacrest) și unicul motiv să te uiți până la capăt la „Community”.

Joel McHale

63.  Patrick J. Adams, 33 de ani – „Suits”

Mike Ross e un personaj deja celebru în rândul corporatistelor tinere care-au dat publicitarii din Mad Men pe avocații din „Suits” și care-și doresc poate un tip cu simțul datoriei și cu ceva probleme pe care să le rezolve. E sexy în birou și mai sexy în afara lui 🙂

Patrick-J.-Adams-12

62. Alfred Enoch, 26 ani – „How to get away with Murder”

E un săgetător talentat de care sigur o să mai auzim, că tinerele-s topite după gropițele lui.

alfred

61. Colin O’Donoghue, 34 de ani – Capt. Hook, „Once Upon A Time”

Irlandenzului ăstuia simpatic i-aș fi dat mai mult de 34 de ani nush de ce (poate și pentru că de 2 ani îl văd cu un cârlig în loc de mână), pare să aibă povești vechi de spus în spatele ochilor ălora magnetici 🙂

colin 1

60. Ed Weeks, 34 de ani– „The Mindy Project”, „Royal Pains”

Nominalizare pentru accent britanic, freză și felul în care arată în costum. Plus, era momentul să pun și un al doilea „doctor” în listă 🙂
ed-weeks-in--the-min

59. Mark Paul Gosselaar, 41 de ani – „CSI: Crime Scene Investigation”, „Franklin & Bash”

Caut în fiecare an motive să-l pune pe câte-o listă. Are 41 de ani și încă îmi amintește de Zach Morris din „Salvați de clopoțel”, pe care alergam de la școală să-l văd. Așa că-i pun 3 poze 🙂

Mark Paul Gosselaar

Mark+Paul+Gosselaar+Scenes+Franklin+Bash+Set+pKb8c-Vr1DNl

Mark+Paul+Gosselaar+Scenes+Franklin+Bash+Set+Rqfr8vZUjwml

58. Teddy Sears,  38 ani – „The Flash”

Mi-a plăcut în prostia de 666 Park Avenue și-l mai văzusem prin diverse, inclusiv „Masters of Sex”. Și uitasem ce sexy e.

teddy-sears-masters-of-sex

57. Evan Peters, 28 de ani  – „American Horror Story”

E drăguț, a umblat cu Lidsay Lohan, Alexia Queen și Emma Roberts și încă frânge inimi. Îl expun îmbrăcat 🙂
evan-peters-xmen

56. Brett Dalton, 32 de ani  – „Agents of S.H.I.E.L.D.”

Agentul Grant Ward nu are așa succes la femei cum m-aș fi așteptat pe net (poate pentru că are o iubită și o fiică de 3 ani și nu-și expune chiloții pe net), așa că-l încurajez aici.

ward

55. Bobby Campo, 32 de ani – „Scream”

Ei bine, pe băiatul ăsta o să-l cred mereu mai tânăr decât arată (și lumea o să-l țină mine oricum din „The Final Destination” (2009).

bobby campo

54.  Norman Reedus,  46 de ani –  Daryl Dixon, „The Walking Dead”

Serios că-i cool, nu-și arată vârsta, are niște poziții de pozat senzaționale (a fost model, a fost combinat cu Helena Christensen cu care are un băiat pe nume Mingus Lucien) și arată bine cu orice armă. Urăsc armele. Să le poarte el. Oricum 🙂

walking-dead-character-daryl-dixon-gay

53. Mike Vogel, 36 de ani – „Under the Dome”

E cu 10 ani mai tânăr decât Norman, a fost și el model, și bucură ochii lumii cu rolul datorită căruia i se spune Barbie (după rolul Dale Barbara) .
Faină poreclă, mai ales că e căsătorit și are 3 copii + 2 câini pug:)

mikevogel5

52. Jack Falahee, 26 de ani  –  „How to Get Away With Murder”

Spre deosebire de Grant Gustin care nu-i gay, dar joacă gay și de Jussie Smollet care joacă gay și e gay, Jack e reținut, dar cool în interviuri și refuză să vorbească despre sexualitatea sa, luptând însă, pentru drepturile minorităților sexuale. Mi-a plăcut în Twisted, iar acum mise pare și mai interesant. Sper să prindă și ceva fain în cinema, totuși… are 26 de ani și merită 🙂

Jack Falahee

51. Alex Mallari Jr.,  27 de ani – „Dark Matter”

Nu pot lăsa un top fără un asiatic în el, pe bune, mai ales unul care învârte toate armele într-un SF. E filipinez de mare talent, educat în Canada, și merită atenția voastră 🙂

DARK MATTER -- "Episode Three" Episode 103 -- Pictured: Alex Mallari Jr. as Four -- (Photo by: Russ Martin/Prodigy Pictures/Syfy)
DARK MATTER — “Episode Three” Episode 103 — Pictured: Alex Mallari Jr. as Four — (Photo by: Russ Martin/Prodigy Pictures/Syfy)

50.  Paul Wesley, 33 de ani – Stefan Salvatore, „The Vampire Diaries”

Nu-mi place personajul lui și din cauza asta n-o să-mi placă niciodată mutra lui. Dar are un ceva sexy, acolo… care te face să binge 🙂

Paul-Wesley-650x376

49. Travis Fimmel, 36 de ani – Ragnar, Clive Standen, 34 de ani – Rollo în  „Vikings”

Un australian și un britanic fac legea pe History Channel 🙂

vikings

48. Tom Mison, 33 de ani –  Ichabod Crane în ‘Sleepy Hollow’

E actor britanic cu experiență teatrală, look cameleonic, maximă modestie și o nevastă frumoasă. Să fie primit.

tom

Tom-Mison-1200-800-1026x684

47. Colton Haynes, 27 de ani – „Arrow”

L-am văzut lăudat de multă lume, l-am admirat un pic în „Arro” și am lăsat-o pe canadianca  Emily Bett Rickards (Felicity Smoak) să se bucure de el.
Colton Haynes

46. Geoff Stults, 37 de ani – „Zoo”

De la „ Al 7-lea cer” încoace a crescut mare, frumos și uneori a purtat uniformă. Vedeți-l și în „Zoo”.

geoff-stults

Parker-Young-and-Geoff-Stults-in-Enlisted-Episode-1.03-01

vs. Parker Young, 26 de ani – „Fresh Off the Boat”, „Enlisted”
parker young

45. Wilson Bethel, 31 de ani – Wade în „Hart of Dixie”

Nici că se putea un tip mai potrivit pentru rolul barmanului sexy care vrăjește o doctoriță venită din Manhattan 🙂 Aproape să nu-l recunosc în „The Stronaut Wives Club” (Scott Carpenter) sau „Bates Motel” (Taylor). Se pare că are un an bun.

wilson-bethel-shirtless-hart-of-dixie

Wilson-Bethel-in-Hart-of-Dixie-Episode-2.11-02

44. Alexander Koch, 27 de ani – „Under the Dome”

Mi-a venit să-l bat văzându-l în „Under the Dome”, dar mi-am reprimat pornirile după ce l-am revăzut în câteva reclame, așa că am făcut o medie 🙂

alexander

alexander koch

alex_koch_03

43. David Giuntoli, 35 de ani – „Grimm”

Are și poze mai bune, dar nu mă dau eu voie să-l plasați mai sus prin top, pentru că nu e chiar cel mai minunat actor din Univers. Dar fiind din Portland, Oregon, unde vreau eu să îmbătrânesc frumos și să scriu pe blog despre ce le-o plăcea nepoților ( 😉 ) , îl apreciez aici…

GRIMM -- "Octopus Head" Episode 402 -- Pictured: David Giuntoli as Nick Burkhardt -- (Photo by: Scott Green/NBC)
GRIMM — “Octopus Head” Episode 402 — Pictured: David Giuntoli as Nick Burkhardt — (Photo by: Scott Green/NBC)

42. Jared Padalecki, 33 de ani – în „Supernatural”

Zici că e văr de-al treilea cu Al. Skarsgaard (are 1,94m), însurat cu 2 copii și cu roluri de-astea semi-eroice pentru hipsteri mici 🙂 Maximă apreciere pentru abdomen și căciuliță. Încă un punct în plus pentru faptul că se numește și Tristan 🙂

jared padalecki

 

jared padalecki shirtless supernatural
jared padalecki shirtless supernatural

41. Bryshere Y. Gray – „Empire”

E una din „prospăturile” de care se tot vorbește admirativ pe site-urile destinate adolescenților. E tânăr, hot, cântă, dansează și se pupă cu Naomi Campbell într-un serial foarte mișto.

Empire - Hakeem/ Bryshere Y. Gray

Empire – Hakeem/ Bryshere Y. Gray

 

VA URMA! F CURÂND 🙂