TIFF 2020 se reprogramează

    Mulţi dintre voi se întreabă ce se întâmplă, în acest context cu totul ieșit din comun, cu ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

    În aproape 20 de ani am trecut prin multe, dar de fiecare dată TIFF a fost acolo, la final de mai sau început de iunie, așteptat de fani și muncit de o echipă de sute de oameni un an întreg. Marcăm o premieră pe care nu ne-am fi dorit-o, deși premierele sunt un must have la TIFF.
    Am sperat, până în ultima clipă, că va fi posibil să ne vedem cu toții pe 29 mai, în Cluj, că ne vom întreba dacă plouă sau nu la deschidere (pentru a 19-a oară!) și că ne vom bucura de 10 zile de filme, concerte și multe dintre surprizele pe care le-am pregătit intens în ultimele săptămâni.

    În tot acest timp, am urmărit cu atenție evoluția situației din țară, dar și din restul lumii, unde mari festivaluri au fost amânate sau chiar anulate. Întreaga industrie de film se confruntă cu incertitudini, însă două lucruri ne sunt clare, în acest moment: ediția cu numărul 19 nu mai poate avea loc între datele anunțate, 29 mai – 7 iunie, dar și faptul că nu ne vom da bătuți și vom găsi o soluție să umplem de energie bună orașul, așa cum o facem de atâția ani.

    O decizie privind noile date depinde de multe variabile – cel mai probabil, vom putea anunța în ce perioadă se va reprograma TIFF 2020 abia peste câteva săptămâni. Planurile noastre vor ține cont de restricțiile impuse pentru binele tuturor, ne vom adapta din mers, cu gândul că ne vom revedea curând.

    Dacă v-ați înscris proiectele în unul dintre programele noastre (Transilvania Pitch Stop, Bursa Alex. Leo Șerban, Competiția Locală etc), ele rămân valabile pentru ediția reprogramată.

    Dacă ați cumpărat deja bilete și abonamente, aveți posibilitatea de a vă recupera banii – vă suntem recunoscători că ați inclus TIFF în planurile voastre. În aceeași măsură, le vom fi recunoscători tuturor celor care aleg să ne susțină în aceste momente complicate și să le păstreze pentru TIFF 2020, cu toate modificările pe care ni le impun vremurile incerte prin care trecem cu toții.

    Între timp, cât #StămAcasă, ne-am canalizat energia înspre TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), platforma de streaming a festivalului. Ne-am dat întâlnire cu voi în fiecare weekend, la premiere de #CaranTIFF, avem filme disponibile gratuit pentru cei din afara granițelor, pregătim experiențe cinematic-culinare, spectacole de teatru și multe alte surprize.

    Tot în această perioadă, o parte din echipa TIFF s-a implicat în lansarea inițiativei #UnSingurCluj, menită să centralizeze și să sincronizeze eforturile județului Cluj în lupta cu epidemia. Le puteți sprijini sau urmări acțiunile pe unsingurcluj.ro.

    SHARE