Recomandări AXN Septembrie 2021

Odată cu venirea toamnei, personaje îndrăgite revin la AXN, în noi sezoane ale unor seriale de succes. Începând din septembrie, „Doctorul cel bun” și „Harrow”, medicul legist atipic, aduc emoții puternice în serile de joi.  

Maratonul de filme de week-end continuă și în toamna aceasta, printre titlurile care vor putea fi urmărite în luna septembrie se numără Recuperatorul (Get Carter), Amnezia (Hardwired), La viteză maximă (Driven) sau Cât îmi dai ca să te împușc? (The Whole Nine Yards).

AXN

Președinte de rezervă (Designated Survivor) – sezonul 3, din 14 septembrie, marțea, ora 21.00, episoade triple; cu Kiefer Sutherland, Maggie Q, Kal Penn

Tom Kirkman, un membru de rang doi al cabinetului, se trezește brusc noul Președinte al Statelor Unite ale Americii, după un atac catastrofic asupra clădirii Capitoliului ce are loc în timpul discursului către națiune. În lumina acestei tragedii naționale, noul Președinte se va strădui să mențină unite atât țara, cât și propria familie, în timp ce învață jocurile volatile ale puterii și politicii. În sezonul trei, Președintele Kirkman va trebui să se confrunte cu o nouă fațetă a vieții politice – campania electorală. Ultimul sezon al serialului va aborda subiecte interesante, precum ce se ascunde în spatele unei campanii, tacticile și negocierile ascunse publicului larg, modul de finanțare a campanilor, dar și importanța dezbaterilor publice.  Mai mult, noile episoade vor aborda și tematica “fake news”, oferind o privire aprofundată asupra democrației americane, așa cum o știm.

Doctorul cel bun (The Good Doctor) – premiera sezonului 4, din 16 septembrie, joia, episoade duble, de la ora 21.00; cu Freddie Highmore, Hill Harper, Richard Schiff

The Good Doctor – Season 4 – Episode 402

Povestea doctorului Shaun Murphy, un tânăr autist care a visat de mic să devină medic, continuă în noul sezon din Doctorul cel bun. Shaun continuă să își folosească talentele medicale extraordinare în cadrul spitalului St. Bonaventure, demonstrând încă odată că poate salva vieți. Tânărul și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare și interacțiune cu pacienții și colegii, dezvoltând relații de prietenie cu ceilalți rezidenți, iar pe plan personal a explorat pentru prima dată dificultatea relațiilor de dragoste.

Astfel, în sezonul patru, telespectatorii vor putea urmări cum evolutează povestea de iubire dintre Shaun și Lea, ce noi obstacole le ies în cale și cum le va depăși personajul principal.

Mai mult, Shaun va avea de coordonat patru noi rezidenți, fiecare cu ambiții puternice. Primele episoade ale noului sezon vor aborda pandemia de coronavirus, dar și modul în care spitalul și personajele se adaptează noii realități.

Harrow – Viață de legist (Harrow) – premiera sezonului 3, din 16 septembrie, joia, de la ora 23.00; cu Ioan Gruffudd, Robyn Malcolm, Ella Newton

(L-R): Harrow (Ioan Gruffud) and Grace (Jolene Anderson) in “Mater Semper Certa Est.”

Doctorul Daniel Harrow este un medic legist care iese din tipare. Plin de empatie față de persoanele decedate și cu o inclinație spre nerespectarea regulilor și a autorității, Harrow reușește să rezolve chiar și cele mai bizare cazuri. Misiunea lui este de a da o voce victimelor și nu se va opri de la nimic pentru a afla adevărul despre ce s-a întâmplat cu ele. Noul sezon continuă evenimentele care au marcat finalul sezonului doi – când Harrow găsește cadavrul presupusului său fiu, James. Pe parcursul episoadelor, medicul legist se străduiește să rezolve cât mai multe cazuri, în timp ce se concentrează pe dezvăluirea misterului din jurul morții lui James. Situația se complică atunci când un criminal periculos își face apariția și îi amenință familia. Astfel, Harrow va avea alegeri dificile de făcut și, mai ales, de decis, până unde este dispus să meargă pentru a-i salva pe cei pe care îi iubește.

Lista neagră: Răscumpărarea (Blacklist Redemption) – sezonul 1, din 20 septembrie, lunea, episoade duble, de la ora 22.00; cu Ryan Eggold, Famke Janssen, Edi Gathegi

The Blacklist: Redemption – Episode 101

În spin-off-ul cunoscutului serial Lista neagră, cei mai greu de capturat criminali, de pe celebra listă a lui Red Reddington, se reunesc pentru a forma o echipă de mercenari de elită. Căutând să-și răscumpere greșelile din trecut, noul grup încearcă să rezolve cele mai grave și periculoase probleme pe care guvernele lumii nu îndrăznesc să le abordeze. Noua echipă, care își propune să devină o forță a binelui, este formată din Tom Keen, ofițer sub acoperire, și Susan “Scottie” Hargrave, șefa strălucită și vicleană. Celor doi li se alătură Matias Solomon, un criminal nemilos și, totodată, nemesisul lui Tom, hackerul Dumont, dar și agentul Nez Rowan. Împreună vor porni în misiuni dificile, uneori imposibile,  cu speranța că își vor putea salva sufletele.