Peste 12.000 de spectatori la comedia „6,9 pe scara Richter” după primul weekend

Din 20 ianuarie, comedia 6,9 pe scara Richter în regia lui Nae Caranfil, a fost lansată în cinematografele din țară. „E o nebunie. E de un ludic dus la extrem”, scrie Andrei Crăciun în cronica de pe Ziarul Metropolis. Cel de-al șaptelea lungmetraj semnat de regizorul Nae Caranfil (Filantropica, Restul e tăcere, Closer to the Moon) a înregistrat peste 12.000 de spectatori după primul weekend.

„Românii se tot plâng că nu li se oferă comedii, ca cele de pe vremea lui Nea Mărin sau a Brigăzii Diverse în acţiune, şi iată că un actor reputat (versat cu gustul publicului de la noi şi de-aiurea) le livrează o comedie excelentă, care lucrează cu multe dintre obsesiile lor fundamentale (dar nu este deloc un film uşurel, pentru că conţine multe aspecte dramatice, bine inserate însă în acţiune)”, spune Doinel Tronaru (Adevărul). Iar Nae Caranfil, regizorul, scenaristul și autorul pieselor muzicale din 6,9 pe scara Richter, este de părere că „Poți să râzi de orice (dar nu oricând). S-au făcut comedii despre război, s-au făcut comedii despre boală, s-au făcut comedii despre moarte. Îmi amintesc că, în toată jalea de după seismul din ’77, începuseră să apară – mai întâi timid, apoi cu din ce în ce mai mult aplomb – bancuri!” și recunoaște că „râsul e terapie, și deși nu eu am descoperit asta, îmi place să practic”.

Comedia 6,9 pe scara Richter poate fi văzută în: Alexandria (Cinema 3D), Arad (Cinema City Atrium), Bacău (Cinema City), Baia Mare (Cinema City), Bârlad (Cityplex), Bistrița (Cinema Dacia), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Brăila (Cinema City), București (Cinema City Sun Plaza, Cinema City Park Lake, Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Movieplex Plaza România, Hollywood Multiplex, Grand Cinema & More Băneasa, Cinema Elvire Popesco, Cinema PRO, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Eforie, Cinema Union, Happy Cinema București – Liberty Center, Cinema Europa), Caransebeș (Cinema 3D Luna), Călărași (Cinema 3D), Constanța (Cinema City Constanța Park, Cityplex), Cluj (Cinema Victoria, Cinema City Iulius Mall, Cinema Florin Piersic- din 3 februarie), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema City, Cinema Patria), Iași (Cinema City Iulius Mall, Ateneul din Iași), Drobeta-Turnu Severin (Cinema City), Focșani (Happy Cinema), Gura Humorului (Casa de Cultură), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Onești (Capitol), Oradea (Cinema Palace), Oravița (Cinema 3D), Pitești (Cinema City, Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City Shopping City, Cinema City AFI, Club Cinema Twins), Piatra Neamț (Cinema City, Cinema Dacia), Reșita (Cinema Dacia), Sibiu (Cinema Arta), Slatina (Cinema Slatina), Slobozia (Casa de Cultură), Suceava (Cinema City Iulius Mall, Cinema Modern), Târgu-Jiu (Cinema City, Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu-Mureș (Cinema City Promenada, Cinema Arta 3D), Timișora (Cinema City Timișoara Shopping City, Cinema Timiș), Vaslui (Cityplex), Vulcan (Cinema Luceafărul).

Nae Caranfil și actrița Maria Obretin vor participa la proiecțiile de gală de la Iași – Ateneul din Iași, 26 ianuarie, ora 18.00 și ora 21.00 – și Suceava – Cinema Modern, 27 ianuarie, ora 17.00 și ora 20.00.

***

Sinopsis: Fiul (Laurențiu Bănescu) este un tânăr actor de teatru care navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de „musical”, o nevastă geloasă până la depresie (Maria Obretin) și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă „adevăratul” cutremur pentru el se dovedește a fi re-apariția intempestivă a propriului său tată (Teodor Corban), după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența. Tony-actorul, soția sa instabilă psihic, tatăl hedonist și frumoasa (deși mult prea tânăra) iubită a acestuia (Simona Arsu), evoluează împreună într-un „cadril” tragi-comic, în așteptarea unui dezastru seismic și a unei premiere teatrale unde, cel puțin în intenții, „toată lumea râde, cântă și dansează”.

 

6,9 pe scara Richter, 2017, 117’, Scenariul și regia: Nae Caranfil; Imaginea: Vivi Drăgan Vasile; Scenografia: Andreea Popa; Costumele: Doina Levintza, Adina Bucur; Coregrafia: Milan Gromilić; Muzica: Nae Caranfil; Orchestrația: Bogdan Dimitriu, Liviu Mănescu; Montaj: Cătălin Cristuțiu; Sunet: Tamás Székely, Florin Tăbăcaru; Producător delegat: Tudor Reu; Producători: Cristian Mungiu, Hristo Hristov, Garami Gábor, Jelio Jelev. Cu: Laurențiu Bănescu, Maria Obretin, Teodor Corban, Simona Arsu. O producție Mobra Films cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, NFC Bulgaria, MNF Ungaria și Eurimages, cu contribuția: Televiziunea Română, HBO România, Zenith Media Communications, Carat România, Publicis Groupe Media Bucharest, Starcom Mediavest, Bridge Communications, Heineken România, Leroy Merlin România, Telekom România, Banca Transilvania, Groupama Asigurări, Catena, Programul Media Europa Creativă. Co-producători: Korund-X, Cinema-Film. O co-producție România-Bulgaria-Ungaria. Distribuit în România de Voodoo Films.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here