Noutăţile lunii septembrie la AXN

0
56
views

Toamna aceasta debutează în forță la AXN cu noi povești extraordinare. Unele dintre cele mai apreciate seriale pe care telespectatorii AXN le așteaptă revin cu sezoane noi în luna septembrie. Astfel, trupele speciale “S.W.A.T” și “SEAL” își continuă misiunile în a doua jumătate a sezonului trei, într-o nouă zi și oră de difuzare, în timp ce Jessica Alba și Gabrielle Union au noi răufăcători de capturat în sezonul doi din “Detectivele din L.A.”. Doctorul Shaun Murphy experimentează lumea complicată a întâlnirilor romantice, în sezonul trei din “Doctorul cel bun”, iar Emily Byrne pare că va afla în sfârșit care este rolul ei, după toate încercările prin care a trecut, în noul sezon “Absența”.

SEAL – continuarea sezonului 3, din 1 septembrie, marțea, de la ora 21:00; cu David Boreanaz, Max Thierot, Neil Brown Jr., AJ Buckley, Tony Trucks

În timp ce acasă au loc evenimente care le vor schimba viețile pentru totdeauna, echipa Bravo călătorește peste ocean pentru a salva un agent CIA ținut ostatic. În timp ce situația degenerează, Centrul de Operațiuni Tactice este compromis, iar echipa care trebuie să asigure sprijin pentru membrii Bravo ajunge față-n față cu inamicul.

S.W.A.T – continuarea sezonului 3, din 1 septembrie, marțea, de la ora 22:00; cu Shemar Moore, Stephanie Sigman, Jay Harrington

Street este prins între datoria lui față de SWAT și angajamentul față de fratele lui vitreg, Nate, în momentul în care Nate este implicat într-o infracțiune care-i poate distruge pe amândoi. De asemenea, echipa SWAT pornește pe urmele unei găști nemiloase care nu ezită să ucidă oameni nevinovați în timp ce fură din cazinouri, iar Buck îl abordează pe Deacon în legătură cu o oportunitate de parteneriat în domeniul securității private.

Doctorul cel bun/ The Good Doctor – premiera sezonului 3, din 3 septembrie, joia, de la ora 22:00; cu Freddie Highmore, Richard Schiff, Harper Hill

În noul sezon din Doctorul cel bun, Shaun Murphy continuă să își folosească talentele medicale extraordinare în cadrul spitalului St. Bonaventure, demonstrând încă odată că poate salva vieți. Tânărul rezident și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare și interacțiune cu pacienții și colegii, dezvoltând relații de prietenie cu ceilalți rezidenți. Pe plan personal, sezonul trei aduce un alt tip de provocări pentu Shaun – acesta va explora pentru prima dată lumea complicată a întâlnirilor romantice, a relațiilor de dragoste, care se dovedesc incomode și greu de gestionat.

Absența/ Absentia – premiera sezonului trei, din 3 septembrie, joia, de la ora 23:00; cu Stana Katic , Patrick Heusinger, Neil Jackson

Sezonul trei continuă povestea, la doar trei luni de la evenimentele dramatice ce au marcat finalul sezonului doi. Emily este aproape la finalul perioadei de suspendare din cadrul FBI și, în același timp, se luptă din răsputeri pentru a fi cea mai bună mamă pentru Flynn. Totul se schimbă atunci când unul dintre cazurile de care Nick se ocupă amenință liniștea și viața familiei pe care Emily încearcă cu disperare să o țină unită. O călătorie periculoasă o poartă pe Emily departe de Boston, testând-o ca niciodată până acum. Însă tot acest drum o va forța să învețe din nou să aibă încredere, să iubească și, într-un final, să realizeze care este cu adevărat locul și rolul ei, după toate încercările prin care a trecut.

Psihologia crimei/ Profilage – premiera sezonului zece, din 14 septembrie, lunea, de la ora 21:00; cu Philippe Bas, Tamara Marthe (Shy’m), Jean-Michel Martial, Raphael Ferret

În timpul unei anchete, comandantul Rocher o întâlnește pe Elisa Bergman, o suspectă cu o minte explozivă. Aceasta intervine în cazul pe care trebuie să-l rezolve, aducând deducții psihologice strălucitoare și astfel o contribuție valoroasă. Pe măsură ce lucrează împreună, Rocher începe să conștientizeze că Elisa are multe secrete și este posibil să nu fie așa cum toți o credeau. Însă un lucru e cert – apariția ei în viața lui Rocher și a echipei DPJ va schimba viețile tuturor pentru totdeauna.

Detectivele din L.A./L.A.’s Finest – premiera sezonului doi, din 14 septembrie, lunea, de la ora 22:00, episoade duble; cu Jessica Alba, Gabrielle Union

Din universul francizei de succes „Băieți răi” (Bad Boys), creată de Jerry Bruckheimer, drama de acțiune „Detectivele din L.A.” (L.A.’s Finest) urmărește povestea lui Sydney “Syd” Burnett (Gabrielle Union), pe care am văzut-o ultima oară distrugând un cartel de droguri din Miami în “Băieți răi II”. În sezonul doi, Syd suferă după pierderea unui prieten și este într-o permanentă căutare de răspunsuri, în timp ce McKenna trebuie să facă față urmărilor pe care răpirea Izzabelei le-a creat în viața personală, dar mai ales în destrămarea propriului mariaj. Însă, în momentul în care o mișcare criminală amenință să distrugă întreaga comunitate din Koreatown, cele două, alături de întreaga echipă LAPD, trebuie să găsească responsabilii înainte de a fi prea târziu.

NCIS: Anchetă militară/ NCIS – premiera sezonului 14, din 23 septembrie, miercurea, de la ora 21:00, episoade duble; cu Mark Harmon, Pauley Perrette, David McCallum, Jennifer Esposito

În primul caz al noului sezon, echipa trebuie să investigheze legătura dintre explozia unei mașini și un agent care este dat dispărut de mai multe luni. Totodată. Gibbs îi cere agentului special NCIS Alex Quinn să aibă grijă din umbră de echipa sa.