Nominalizările la categoria “Cel mai bun film european” la Premiile Gopo 2018, proiectate la Cinema Elvira Popescu și Cinema Muzeul Țăranului

    Cele cinci producții nominalizate la categoria Cel mai bun film european a celei de-a XII-a ediții a Premiilor Gopo (27 martie, Teatrul Național din București) pot fi vizionate începând de luni, 5 martie, la Cinema Elvira Popescu și Cinema Muzeul Țăranului din București.

    Lungmetrajele europene nominalizate anul acesta la Premiile Gopo sunt: “Cealaltă parte a speranței” / “The Other Side of Hope” (r. Aki Kaurismäki), “Despre trup și suflet” / “On Body and Soul” (r. Ildikó Enyedi), “Dunkirk” / “Dunkirk” (r. Christopher Nolan), “Mister în Slack Bay” / “Ma loute’’ (r. Bruno Dumont) și  “(M)ucenicul” / “(M)uchenik” (r. Kirill Serebrennikov).

    “Cealaltă parte a speranței” / “The Other Side of Hope” (r. Aki Kaurismäki) rulează la Cinema Elvira Popescu luni, 5 martie, de la ora 17.15, și duminică, 11 martie, ora 14.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

    “(M)ucenicul” / “(M)uchenik” (r. Kirill Serebrennikov) este programat la Cinema Muzeul Țăranului marți, 6 martie, de la ora 15.30, și miercuri, 14 martie, de la ora 15.45 la Cinema Elvira Popescu.

    Tot marți, 6 martie, de la ora 21.00, la Cinema Elvira Popescu, va rula “Dunkirk” / “Dunkirk” (r. Christopher Nolan).

    Christopher Nolan directs the war movie ‘Dunkirk’ on the beaches of Dunkirk in the exact spot where 76 years ago today, 100,000 soldiers were evacuated. The 5,000 extras are on the beach at the time the little ships arrived from England. Today in Ramsgate those same ships are having their memorial day.
    Featuring: Atmosphere
    Where: Dunkirk, France
    When: 26 May 2016
    Credit: WENN.com

    “Mister în Slack Bay” / “Ma loute’’ (r. Bruno Dumont) va avea două proiecții: marți, 6 martie, de la ora 18.30, la Cinema Elvira Popescu, și sâmbătă, 10 martie, de la ora 14.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

    “Despre trup și suflet” / “On Body and Soul” (r. Ildikó Enyedi) poate fi văzut la Cinema Muzeul Țăranului, miercuri, 7 martie, de la ora 16.00, și la Cinema Elvira Popescu, vineri, 16 martie, ora 15.45.

    Biletele pot fi achiziționate online de pe www.eventbook.ro, dar și de la casele de bilete ale celor două cinematografe.

    Accesul votanților la Premiile Gopo este gratuit la toate proiecțiile, în baza unui act de identitate.

    Gala Premiilor Gopo 2018 – ediția a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Babel Communications și Ministerului Culturii și Identității Naționale.