„La Gomera”, în regia lui Corneliu Porumboiu, proiecție în cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL

Filme românești, prezentate în cadrul marilor festivaluri internaționale, precum și scurtmetraje inedite, ajung la ANONIMUL 2019. Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. „La Gomera” (regia Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (regia Marius Olteanu), „Romanian Tradition” (regia Pavel Bartoș) și „Salix Caprea” (regia Valeriu Andriuță) sunt doar patru dintre acestea.

Spot ANONIMUL 2019

„La Gomera”, cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, a cărui lansare în cinematografe va avea loc în septembrie, va rula la ANONIMUL în deschiderea serii românești, marți, 6 august, în prezența actorului Vlad Ivanov și a unei părți a echipei.

Catalogat de către celebra publicație americană IndieWire drept „un amestec șlefuit de motive ale genului care sugerează ce s-ar fi întâmplat dacă echipa «Ocean’s 11» se forma în Insulele Canare.”, „La Gomera”s-a bucurat de cronici favorabile, fiind caracterizat drept un film noir cu accente comice și minunate răsturnări de situație.

Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.

Din distribuția filmului fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl. „La Gomera” este distribuit de 42 Km Film și Ro Image 2000.

Un alt film românesc care a atras atenția publicului și a criticilor, atât în țară, cât și peste hotare, este „Monștri.”. Debutul în lungmetraj al regizorului Marius Olteanu face parte din competiția ANONIMUL și va intra în cinematografe din această toamnă, distribuit de Transilvania Film.

Câștigător al premiului publicului acordat de publicația Tagesspiegel la Berlinale 2019 și al Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF, „Monștri.” prezintă o zi din viaţa a doi tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea și prietenii par că îi iubesc când sunt împreună, dar îi judecă şi resping când sunt pe cont propriu, din cauza nevoilor, convingerilor şi opţiunilor lor de viaţă. Marius Olteanu semnează atât regia, cât şi scenariul peliculei, iar din distribuţie fac parte Judith State („Sieranevada”), Cristian Popa, Alexandru Potocean şi Şerban Pavlu („Inimi Cicatrizate”).

Trailer: https://youtu.be/f38wE5VbqYI

În secțiunea Actori în spatele camerei se regăsesc anul acesta două scurtmetraje românești: „Romanian Tradition”, debutul regizoral al lui Pavel Bartoș, o comedie bazată pe o întâmplare reală, petrecută la o nuntă sătească, și „Salix Caprea”, în regia lui Valeriu Andriuță, cel de-al doilea film scurtmetraj regizat de cunoscutul actor de peste Prut, care face parte dintr-un triptic despre Moldova.

ROMANIAN TRADITION

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit.