FESTIVALUL OUTERNATIONAL DAYS 3 SE DESCHIDE CU CONCERTE WORLD, PUNK ȘI UN TARAF LA MNAC

0
42
views

Muzeul Național de Artă Contemporană își unește forțele cu a treia ediție a festivalului Outernational Days 3 pentru a găzdui între 19 și 23 septembrie 2018 o serie de evenimente dedicate celor mai interesante și nuanțate curente muzicale.

Seara de deschidere va prezenta, de asemenea, și vernisajul expoziției „Sub Cerul Liber”.

🎎Când: miercuri, 19 septembrie – duminică, 23 septembrie, etaj 4, MNAC 
Intrarea este gratuită în ziua de miercuri. Între joi-duminică aceasta se va face pe baza biletului de acces în muzeu.

Miercuri, 19 septembrie, festivalul se deschide la etajul 4 al MNAC, cu vernisajul expoziției „Sub cerul liber”, curatoriată de către rezidența artistică internațională ÎnContext Slănic Moldova. Seara este continuată de un DJ set Stimmung (RO) și de concertele trupei punk Las Poftas (RO) și cel de taraf semnat Șaraiman pres. Vasile și Stelian din Buzău feat. Ehsan din Iran.

Programul celor 5 zile de concerte, artă, conferințe, workshop-uri și proiecții de film OUTERNATIONAL DAYS este disponibil aici.

UN ATELIER DE FOTOGRAFIE ALTFEL PENTRU ADOLESCENȚI LA OUTERNATIONAL DAYS
Experimentăm cianotipia împreună cu tineri peste 15 ani

🌾 Când: sâmbătă, 22 septembrie, 12:00-14:00
Înscrieri: ionescu.malina@gmail.com, în limita a 10 locuri disponibile.

Cianotipia este un proces fotografic alternativ care deschide multe posibilități de experimentare. Această tehnică descoperită de omul de știință John Herschel în 1842, ne va permite să învățăm bazele fotografiei prin elemente cum ar fi contactul, spațiul negativ-pozitiv, expunerea și developarea.

SERI LEJERE LA MNAC
O sâmbătă perfectă pentru o vizită la muzeu și o seară pe terasă

🌇 Când: sâmbătă, 22 septembrie, 19:00, etaj 4, MNAC 
Intrare: 16 lei, costul biletului de intrare în muzeu.

Vă invităm la o vizită a expozițiilor din cadrul muzeului, la capătul căreia ne așteaptă o petrecere lejeră pe acoperișul Palatului Parlamentului, alături de Voloka & Cristu.

SĂPTĂMÂNA VIITOARE: UN ARO ROȘU LA MUZEU
Un performance-manifest în fața abandonului

🚨 Când: joi, 27 septembrie, 19:30, în curtea MNAC
Bilete: https://eventbook.ro/theater/bilete-mnac-aro.

În anul Centenarului, atitudinea abandonului este mai prezentă ca oricând în istoria identitară a țării noastre. Artista Flavia Giurgiu a descoperit în curtea Muzeului de Artă Contemporană un Aro roșu părăsit, model 1990. Mașina este înconjurată de legende și istorii, însă ce rost mai au ele acum?

„N-am fost întotdeauna săraci
Am ajuns săraci
Întru totul săraci.
Ce ne facem?”