Cultura din grădină – eveniment cultural independent dedicat Zilei Internaționale a Toleranței

    Sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 14.00, va avea loc în comuna Hida, județul Sălaj, primul eveniment dedicat Zilei Internaționale a Toleranței, organizat de PANA CORBULUI și găzduit în grădina lui Valer (strada Avram Iancu, nr. 66), artist din comuna Hida.

    Ziua internațională a Toleranței a fost recunoscută și adoptată de statele membre UNESCO în 1995, în cadrul unei conferințe organizate la Paris, context în care a fost făcută publică și Declarația principiilor toleranței.  Toleranța presupune respectul, acceptarea și aprecierea diversității și bogăției culturale, indiferent de sex, etnie, religie, apartenență socială.

    Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite le-a recomandat ţărilor care fac parte din acest for să celebreze, în fiecare an această zi, prin acţiuni de promovare a păcii şi înţelegerii.

    Sergiu CORBU Boldor, inițiatorul Proiectului Muzical CORBU, și Luiza Mitu, împreună cu Valer, gazda evenimentului, vor dedica ziua de 16 noiembrie unui șir de activități artistice care au în centru toleranța.

    Scopul evenimentului Cultura din Grădină este conștientizarea importanței educației în dezvoltarea individuală (armonizarea dimensiunilor: mental, emotional, fizic), socială (permite găsirea locului personal în varietatea contextului social), cosmică (destinul planetar al omului)

    La ora 14.00 va avea loc o dezbatere publică cu titlul „Toleranța ca gest creativ”. Discuțiile vor fi direcționate spre subiect, iar intervențiile la dialog sunt libere. În jurul orei 16.00 organizatorii au pregătit un moment delicios și anume „Toleranța în bucătărie”. Momentul este coordonat de Serghei Savin și are ca scop conștientizarea relației dintre hrana pe care o consumăm și modul nostru de viață. În acceași notă Cristian Jugrestan va gestiona momentul dedicat toleranței vinului. În a doua parte a zilei, începând cu ora 18.00, Adrian Voichițescu va putea fi văzut în spectacolul vieții cu „Omul de Serviciu”. La ora 19.00 Emma (DJ Set) se va ocupa de încălzirea muzicală. Ora 20.00 este dedicată băieților de la Mierla Neagră (proiect muzical dedicat revitalizării și redescoperirii muzicii tradiționale românești). Programul continuă cu Răzvan Meseșean (saxofon), cel care va oferi publicului un moment de jazzy mood de Hida. Seara se va încheia cu proiectul muzical Blana con Dios. Starea 23, proiect inițiat și coordonat de Sergiu CORBU Boldor și Luiza Mitu. Blana con Dios este anunțată la ora 22.00.

    Programul zilei de 16 noiembrie, Hida

    Cultura din Grădină

    Cât de mult contează să ne respectăm între noi, să acceptăm că suntem diferiți, dar putem să fim creativi împreună? Iată câteva subiecte care vor fi discutate sâmbătă de la ora 14.00.

    14.00 – Dezbatere publică: Toleranța ca gest creativ

    Cât de important este să știm cum, ce și când să mâncăm? Ce toleranță avem la hrana pe care o consumăm? Ce impact are vinul asupra corpului și minții noastre? Aflăm toate acestea la ora 16.00

    16.00 – Toleranța în bucătărie cu Serghei Savin și Valer

    Toleranța vinului cu Cristian Jugrestan

    De ce teatrul, de ce muzica, ce toleranță avem față de artă? Vedem, ascultăm, ne bucurăm de toate acestea în a doua parte a zilei, începând cu ora 18.00.

    18.00 – Adrian Voichițescu în spectacolul vieții: Omul de Serviciu

    19.00 – ne încălzim muzical cu Dj Emma

    21.00 – jazzy mood made in Hida cu Răzvan Meseșean

    20.00 – Mierla Neagră

    22.00 – Sergiu CORBU Boldor în Blana con Dios. Starea 23