„Chelnerul mut” la unteatru, Sala Mică – 23 și 24 septembrie

    unteatru anunță o nouă premieră. Reprezentațiile spectacolului „Chelnerul mut” de Harold Pinter în regia Sânzianei Stoican au loc duminică 23 și luni 24 septembrie de la ora 19:30. Textul a fost tradus de Sânziana Stoican. Valentin Vârlan semnează scenografia, iar Dragoș Mărgineanu light design-ul. Distribuția este alcătuită din Ionuț Vișan, Constantin Cojocaru și Mădălina Anea.

    Cât de departe suntem unii de ceilalți? Cât de departe suntem chiar în momentul în care credem că suntem aproape? Ce anume ne desparte și ce ar putea să ne apropie? „Chelnerul mut” de la unteatru ne pune în fața acestor întrebări.

    Sânziana Stoican declară: „Vă invit la o poveste ca o parabolă care remodelează distanța dintre spectacol și spectator. Atât fizic, cât și emoțional. Spectacolul testează posibilitatea unei comunicări mai directe în care bariera clasică dintre noi cei care acționăm, actorii, regizorul, tehnicienii, și voi cei care observați, spectatorii, dispare. Tocmai de aceea fiecare reprezentație nu poate găzdui mai mult de cincisprezece spectatori. Este o experiență în care suspansul se îmbină cu întrebările existențiale și se filtrează printr-un umor absurd.” încheie regizoarea.

    Autorul textului, britanicul Harold Pinter, este laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2005; a fost scriitor, actor și regizor de teatru și multe din primele sale opere aparțin teatrului absurd.

    „Chelnerul mut” este o piesă într-un act scrisă în 1957, considerată esențială și reprezentativă pentru acest scriitor inspirat de dorința profund umană de a înțelege, de a contracara nedreptățile și de a ne afirma ca indivizi – Glover, Jamie. “The Dumb Waiter” (programme notes). The Print Room, 2013. În engleză the dumb waiter (chelnerul mut) se referă la oficiul sau liftul prin care se livrează mâncărurile comandate într-unele restaurante.

    Montarea „Chelnerul mut” la unteatru are durata de o oră și zece minute. Repetiția cu public a spectacolului a fost prezentată în cadrul festivalului Zilele unteatru, în iulie 2018.

    Biletele pentru spectacolele de la unteatru sunt în vânzare pe platformele specializate, iar detaliile sunt disponibile pe unteatru.ro. Rezervările se pot face prin sms la 0721 268 516 sau email la rezervari@unteatru.ro , specificând numele, data, spectacolul și numărul de locuri.

    ***

    unteatru a respirat pentru prima oară pe 25 iulie 2010 , născându-se din entuziasmul regizorilor Andrei și Andreea Grosu. Aici nu aplauzi pentru că trebuie, ci pentru că simți.

    unteatru promovează o generație de artişti, regizori, actori, muzicieni, coregrafi și artişti plastici. unteatru promovează educaţia prin cultură. unteatru asigură un spaţiu de repetiţii şi producţii care merită expunere. La unteatru se montează clasici reactualizați, autori contemporani și spectacole laborator.

    ***

    Sânziana Stoican este regizoarea care montează din 2011 pe texte alese și propuse întotdeauna de ea. A regizat la Brăila, Brașov, Ploiești, dar și la București, unde a pus spectacole în scenă la Odeon, Centrul de Teatru Educațional Replika și la unteatru (unde se joacă „Molly Sweeny”, „Are nevoie de multă atenție!”, „Trădare”, „Ce zile frumoase!” și acum „Chelnerul mut”). Sânziana Stoican a primit premiul pentru Cea mai bună regie la Festivalului Național de Teatru Independent FNTI 2013.