Cât de mult seamănă Joseph Gordon-Levitt cu Edward Snowden în filmul lui Oliver Stone

Actorul american Joseph Gordon-Levitt (Inception, The Dark Knight Rises, Looper, 500 Days of Summer) a fost alegerea lui Oliver Stone pentru rolul principal din cel mai recent film al său, Snowden (2016). Filmul va avea premiera pe ecranele noastre din 18 noiembrie. Distribuit de Independența Film. Anul acesta, Snowden a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film din Toronto, pe 9 septembrie. În cinematografele din SUA a intrat o săptămână mai târziu.

„Joseph Gordon-Levitt a fost prima mea opțiune”, spune Oliver Stone. „Într-o oarecare măsură mi s-a părut că-i și seamănă adevăratului Snowden. Dar, cel mai important, mi s-a părut că simte la fel ca Snowden. Unul dintre cele mai bune filme ale sale mi se pare a fi Don Jon, din 2013. Un film mai puțin cunoscut publicului, dar în care Joseph face o super treabă”.

La rândul său, actorul Joseph Gordon-Levitt își amintește:

„Era prin 2014… numele Snowden îmi părea cunoscut, dar nu știam exact ce anume făcuse. Apoi am primit un telefon de la Oliver și am început să mă documentez. Dacă dai <<Edward Snowden>> în Google ai să vezi că sunt tot felul de păreri despre el… Am avut și șansa să-l cunosc. Am fost la Moscova și am stat puțin cu el și cu prietena lui. Unul din primele lucruri pe care le-am observat la Snowden este că e un tip foarte manierat și politicos. Tipul de gentleman de modă veche. Adică, începând cu modul în care te salută, îți strânge mâna și chestii din astea. A fost unul dintre detaliile pe care m-am decis să-l folosesc în film.”
Întrebat fiind dacă el personal îl consideră pe Snowden “erou sau trădător”, Gordon-Levitt a recunoscut că toată lumea îi pune aceeași întrebare. “Este foarte relevant pentru modul în care am început să gândim… Totul a devenit foarte simplist. Trebuie să fie alb sau negru. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa… Nu orice poate fi redat într-un tweet de 140 de litere. Lumea e mult mai complicată de-atât. A încălcat el legea? Da, a încălcat-o! Mă avantajează faptul că el a încălcat legea? Da, e clar că mă avantajează asta!”

Snowden spune povestea fostului agent CIA și NSA ale cărui dezvăluiri în mai 2013 au dat peste cap comunitatea de informații din întreaga lume. Mai exact povestea a nouă ani zbuciumați din viața lui Snowden: de la racolarea în cadrul CIA și până la fuga sa peste hotare, împreună cu o mulțime de informații compromițătoare despre modul în care serviciile încalcă dreptul la libertate și viață privată în SUA. Cei nouă ani în care tânărul dornic să-și servească patria cu orice preț (inițial s-a înscris în US Army pentru a lupta în Irak) s-a transformat în “cel mai mare trădător al tuturor timpurilor”, un adevărat Most Wanted al vremurilor noastre.

Actorul american a anunțat că va dona întreaga sumă obținută pentru rolul din film pentru “facilitarea unei mai bune relații între democrație și tehnologie”. “A devenit din ce în ce mai clar că internetul, smartphone-urile și tot valul de gadget-uri vor schimba totul. Întrebarea e: pentru noi vor schimba în bine sau în rău?”

Snowden (2016) este al doilea film consecutiv al lui Gordon-Levitt, bazat pe un documentar de Oscar. Snowden a apărut în urma documentarului Citizenfour (2014). Iar anul trecut el a jucat în The Walk, bazat pe documentarul Man on Wire (2008).

Joseph Gordon-Levitt a devenit cunoscut publicului încă din copilărie, pentru rolul său din serialul de comedie A treia planetă de la Soare.

Trailer: Facebook link | YouTube link

***

snowden_afis-web_var-2

Snowden (2016) este adus în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

Independenţa Film a distribuit pelicule ca: Youth (r. Paolo Sorrentino) – Cel mai bun film european 2015, Dheepan (r. Jacques Audiard) – Palme d’Or 2015, Mommy (r. Xavier Dolan), Deux jours, une nuit (r. Fraţii Dardenne), La grande bellezza (r. Paolo Sorrentino), Nymphomaniac (r. Lars von Trier), La Vie d’Adèle (r. Abdellatif Kechiche), The Hunt (r. Thomas Vinterberg), Amour (r. Michael Haneke), Trainspotting (r. Danny Boyle), Amélie (r. Jean-Pierre Jeunet), Melancholia (r. Lars von Trier), Todo sobre mi madre (r. Pedro Almodóvar), In The Mood for Love (r. Wong Kar Wai), Vicky Cristina Barcelona (r. Woody Allen), Dogville (r. Lars von Trier) etc.